Preţurile TERENURILOR din cartierul VETERANI sunt RUPTE de REALITATE
Renumitul cartier Veterani, situat în sudul municipiului, chiar la ieșirea spre Cumpăna, este într-o continuă dezvoltare în ceea ce priveşte proiectele imobiliare. Se știe despre acest cartier că este alcătuit din loturi de câte 500 de metri pătraţi, oferite veteranilor, majoritatea terenurilor fiind aflate, în prezent, în proprietatea moștenitorilor lor. La finele anului 2020, cartierul Veterani se rezumă la terenuri şi vile vândute pe mii de euro, lipsa accesului la utilităţi publice şi străzi neasfaltate, circulându-se mai rău ca pe uliţele din mediul rural.
Cu promisiunea că vor beneficia de utilități, în urmă cu câțiva ani, oamenii s-au apucat să-și construiască locuințe în zonă, doar că Primăria Muncipiului Constanța a uitat de ei, iar condiţiile de trai de acolo sunt neschimbate şi în anul 2020. Oamenii locuiesc ca la țară, în mijlocul câmpului şi, cu toate acestea, preţurile terenurilor de vânzare din zonă sunt uriaşe, fiind vorba de zeci de mii de euro.
Preţuri cuprinse între 40 şi 80 de mii de euro
Cine doreşte să scape de aglomeraţia urbană şi să se mute în cartierul Veterani, o zonă mai liniştită şi retrasă, trebuie să scoată din buzunar între 40 şi 80 de mii de euro, potrivit site-urilor de vânzări, şi asta doar pentru achiziţionarea terenului. În plus, va trebui să ia în calcul şi faptul că nu beneficiază de prea multe avantaje, ci doar de multe gropi, de vegetaţie uscată, mormane de gunoaie şi moloz.
De exemplu, un teren aflat pe strada Mareşal Antonescu, în careul F3, lot 20, cu fundaţie turnată pe o suprafaţă de 60 de mp, cu proiect P+M, ajunge până la 80.000 de euro. Sunt şi preţuri ceva mai mici, pe care le-am putea numi o excepţie de la regulă. De exemplu, un teren intravilan cu o suprafaţă de 500 de mp, situat în acelaşi cartier, este vândut cu 35.000 de euro.
Diana MAXIMIUC

ba multi comentatori de .... PUZ KM 5 Veterani este singurul facut cum trebuie de la inceput cu strazi late si cu parcele definite ce poti construi pe ele , ca primaria nu a facut infrastuctura asta este alta problem si ptr uni lumea buna fuge la periferie unde e liniste si sa ai si o curet da la noi e invers unde iti ei casa in centru pe 100m de curte si nai loc de parcare si 5 m deschidere la curte si cand ajungi acasa te invarti o ora sa parchezi masina
se afla la taxe si impozite,cand cumperi un teren,casa cu 100.000 euro,automat tb reactualizate taxele si impozitele la noua valoare,adica cam 2000 euro pe an,..astfel toata piata imobiliare din Ro cade,ajustandu-se la valoarea reala,...asa se face in occident,astfel se autoregleaza piata imobiliara Asta-i secretul celor ce au 5 case si platesc un impozit ca in comunism,de aceea occidentalii nu-si permit mai mult de o casa,f rar a doua,..Romania raiul pe pamant al smecherilor
sunt vreo patru puz uri finalizate la veterani deci pretul nu mai poate scadea ci doar urca si este deja cartier rezidential de vile private nu cutii de chibrituri comunistoide
Acolo tema nanca serpii si ei vor 80.000 de euro printre scaieti?Nu este prost cine cere ci cel care da banii astia!
Si voi care acum ziceti ca stati "in oras", daca traiati in anii '70 erati tot la periferie. Asa ca nu mai comentati. Noroc ca v-a facut Ceausescu blocuri si v-a dat degeaba, acum va dati smecheri ca stati in oras. Sunteti invidiosi ca nu puteti cumpara teren.
cumparati sclavetilor... bagati gypu n mocirla. faceti 45 min pana la scoala "buna" in cta.
ala nu este cartier .E doar un fost teren agricol pe care citiva s-au apucat sa construiasca in mocirla
Nu e fraier cine cere,zice o vorba din batrani!O gramada de bani pe terenuri aflate pe niste coclauri in momentul de fata!Ca si in alte zone sau localitati limitrofe se construiesc doar locuinte,nu tu vreo scoala,dispensar,nu mai zic de spital,dimineata alearga pe sosele care-ncotro,tot spre scolile si liceele din oras!
@adina ....tu esti rupta in gura ......ti-ai dracu cu preturile voastre , la niste terenuri de cacat..
Tu esti rupt de realitate.
Decizie interesantă luată la nivelul Administrației Canalelor Navigabile SA, care ar urma să verse la bugetul stat...273
Ioan Tapangea, cunoscutul om de afaceri de la malul mării, se ține de treabă când vine vorba despre investițiile...222
Un polițist de la Serviciul de Investigații Criminale Constanța diagnosticat, în urmă cu 3 ani, cu o tumoră...1292
Urmează un weekend de poveste, presărat cu numeroase activități culturale, dar și muzică de excepție. Sâmbătă,...151


ConstanțaUmiditate: 89%
Vânt: 2.15 m/s
Presiune: 1010 milibari

Portughezul José Peseiro, fost antrenor al echipei Rapid București, a fost numit selecţionerul echipei naţionale...82
Andy Murray s-a retras oficial de la Openul Franței, deoarece are în vedere o participare la Wimbledon și sezonul pe...85
Formula 1 poate interzice piloţilor să mai poarte bijuterii în timpul curselor, dar Federaţia internaţională de...98
Antoine Griezmann va fi jucător la Atletico Madrid şi în sezonul viitor, a anunţat preşedintele Enrique Cerezo....95


Militarii din cadrul ISU Dobrgoea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de marți, 17 mai a.c., în...390
Consiliul Județean Constanța organizează marți, 17 mai, o conferință de presă organizată cu ocazia lansării...268
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină marti, 17 mai, în localitatea Cernavodă, pe...265
Serviciul Autorizare Activități Economice aduce la cunoștința operatorilor economici interesați că, în perioada...334
Japonia oferă un sprijin esenţial pentru persoanele strămutate din cauza invaziei din Ucraina, asigurând transportul...91
Ministerul Justiţiei (MJ) a demarat un proiect finanţat din fonduri norvegiene, prin intermediul căruia vor fi...87
Sorin Oprescu, fostul primar general al Bucureștiului, a fost de negăsit, imediat după condamnarea definitivă la 10...2007
Procesul de redeschidere a minelor de magneziu şi grafit ar putea începe în 2023, cu anumite condiţionări privind...304
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3448
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2301
Disconfort, haos, nervi în trafic, șantiere peste șantiere… sunt aspecte cunoscute de către administrația locală...11379
Gheorghe Haleț este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și cultură din Constanța. A cochetat și cu...5036
Divele s-au întrecut în ţinute care mai de care mai decoltate şi mai sexy pentru a cuceri atenţia fotografilor...102
Machine Gun Kelly (MGK) a fost prezent pe scena de la Billboard Music Awards, unde a făcut o afirmație care i-a luat...81
Jerry Bruckheimer, producătorul seriei de filme "Pirates of the Caribbean", a confirmat că Johnny Depp nu va reveni...87
Actriţa americană Amber Heard, cunoscută din filmul ''Aquaman'', a declarat luni în faţa juraţilor că Johnny Depp...87
Minele antipersonal reprezintă principala ameninţare la adresa locuitorilor din teritoriile ucrainene eliberate de sub...74
COVID-19 se poate răspândi rapid în Coreea de Nord, unde programele de vaccinare nu au început încă, a avertizat...79
Franţa "va fi alături de Finlanda şi Suedia" în caz de agresiune, a declarat luni seară Palatul Elysée, după ce...83
Cel puţin zece persoane au fost ucise în bombardamente ruse asupra oraşului Severodoneţk, în estul Ucrainei,...72
Probabil că ai auzit de multe ori, cel puțin în copilărie: ”Nu mânca pepenele cu sâmburi! Nu îți face...80
Cuantumul alocației de hrană pentru bolnavii din spitale se dublează de la 1 iunie. În prezent, valoarea totală a...80
În ultimele 24 de ore nu a fost raportat niciun deces la pacienţi cu COVID-19, a informat, luni, Ministerul...72
Un număr de 5.643 de doze de vaccin Pfizer, Moderna şi Johnson&Johnson au fost administrate în săptămâna 9 - 15...78
alea sunt terenuri gratis primite de la directia patrimoniu de la cineva care lucra acolo pe foloase si acum vor strazi parca nu stim cum merge primaria