Prima reacție a doctoriței care a rupt cu bătaia un pacient
Prima reacție a doctoriței care a rupt cu bătaia un pacient
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn pacient din Timiș, în localitatea Bulgăruș, a mers la un consult medical, dar s-a ales cu o bătaie soră cu moartea, administrată chiar de doctorița care ar fi trebuit să îi prescrie un tratament medical.
Doctorița susține că ea doar s-a apărat, după ce a fost atacată de către pacient.
”Eu am fost atacată în cabinet de un pacient recalcitrant. Asta s-a întâmplat și am reacționat ca atare. M-am apărat! Am fost în legitimă apărare! A sărit la mine în cabinet să mă lovească. După ce m-a înjurat a dorit să îmi ceară o trimitere, cu toate că el nu este în regulă cu actele. I-am explicat frumos o dată, de două ori, de zece ori, de foarte multe ori de luni de zile...”.
În schimb, alți pacienți susțin că doctorița este extrem de violentă și nu este la primul incident în urma căruia a bătut un pacient, scrie stiripesurse.ro.
”Nu e prima dată când doctorița asta face așa ceva. Așa se poartă ea. Nu numai cu el, cu multă lume!” spune o femeie.
”Niciun om nu a intervenit. Îl lovea foarte tare, cu picioarele, cu pumnii... În cap, unde nimerea! Am zbierat la ea când am văzut că îl bate, dar mi-a spus că ” dumneavoastră mai rămâneți”, povestește o altă pacientă.
”În loc de tratament primești altceva. Păcat! Nu se poate așa ceva! Nu există cuvinte!”, spune și un bărbat.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News