REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.2° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Prima reacție a Simonei Halep după noua înfrângere

Prima reacție a Simonei Halep după noua înfrângere

Mariana MURAT 30 octombrie 2024 | 00:00 1107

Fostul număr unu mondial Simona Halep spune că trebuie să rămână răbdătoare după ce revenirea sa de luni în circuitul WTA s-a încheiat cu o înfrângere în două seturi. Halep, în vârstă de 33 de ani, a jucat doar al doilea meci în circuit de când de când a revenit după suspedarea pentru dopaj.

Prima reactie a Simonei Halep dupa noua infrangereSimona Halep


Dubla campioană de Grand Slam a revenit în competiții la Miami Open în martie, după ce pedeapsa inițială de patru ani a fost redusă la nouă luni.

Înfrângerea cu 6-3, 6-3 de luni, la Hong Kong Tennis Open în fața chinezoaicei Yung Yae, locul 45 mondial, a fost prima ieșire a lui Halep la nivel de turnee WTA, de la Miami încoace, din cauza unei accidentări la genunchi. Ea a mai jucat totuși într-un turneu Challenger de nivel secund, la finele lunii septembrie, în care a trecut doar de primul tur.

Nivelul meu nu a fost rău deloc, dar adversara a jucat foarte bine și a avut încredere”, a declarat Halep, citată de BBC Sport.

Nu sunt mulțumită de modul în care am jucat, dar a fost mult mai bine decât meciul precedent”.

Clasată pe locul 883 în lume, Halep se bazează pe faptul că i se acordă wildcard-uri pentru turnee, în încercarea de a-și reconstrui cariera.

Cu privire la planurile sale viitoare, Halep a spus: „Depinde de wildcard-uri, dar vreau doar să muncesc mai mult pentru că am nevoie de un corp mai puternic pentru a performa la acest nivel. „O voi lua încet. Trebuie să-mi dau timp și să încerc să devin mai bună zi de zi.”, conform stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
mai ai putin, si-ti vine pensia.
0
0
O așteptăm la turnee la Crucea,Cogealacu și Țintești ca să.mai ia puncte
0
0
E trist cand te uiti in oglinda si vezi acelasi ratat zi de zi, asa-i?
1
0
O așteptăm să vândă brânză la taraba la gen.Scarisoreanu
10
2
Dati i putin roxadustat ca n o fi foc. sa castige cateva grand slemuri si gata
10
2