PRIMĂRIA a făcut RECURS, pentru recuperarea PREJUDICIULUI, în dosarul Retrocedărilor
PRIMĂRIA a făcut RECURS, pentru recuperarea PREJUDICIULUI, în dosarul Retrocedărilor
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPrimăria Constanta, prin primarul Vergil Chițac, a depus mai multe acțiuni în instanță pentru recuperarea a peste 20 de milioane de euro, sumă stabilită în dosarul Retrocedărilor. Pe 20 octombrie, Tribunalul a respins două dintre cereri, fiind admise excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâți. Luni, 3 decembrie, primăria a formulat recurs.
Într-unul din dosare, Primăria Constanța cerea 4.384.867 lei de la Radu Mazăre, Constantin Racu, Ramona Dospinescu, Ion Marica, Dan Miron, Bogdan Ghițulescu și Horațiu Alin Dima.Iar în cel de-al doilea, administrația locală cere 4.712.592,4 lei. În acest dosar, pârât este și Barbu Paraschiva.
Niciuna dintre cele două decizii nu sunt definitive. Menționăm că mai sunt alte dosare pe rol, cu același obiect, urmând ca instanța să se pronunțe și în aceste spețe.
Reamintim că primarul Vergil Chițac a precizat recent că toleranța administrației publice actuale față de corupție este zero, adăugând că au fost depuse acțiuni în instanță pentru recuperarea a peste 20 de milioane de euro de la cei care au retrocedat orașul bucată cu bucată.
”Pentru cei care încă se îndoiesc de faptul că în Constanța s-a schimbat macazul, pentru cei ce speră că vechile metehne vor fi în continuare tolerate, celor ce se lupta pentru păstrarea beneficiilor și privilegiilor dobândite ilicit, celor ce sunt încrezători că m-ar putea face parte la ilegalitățile lor, celor ce speră că voi ascunde sub preș mizeria administrațiilor anterioare, le transmit, din nou, un mesaj ferm de toleranță zero la corupție și orice altă forma de încălcare a legii.
Am depus acțiuni în instanță pentru recuperarea a peste 20 de milioane de euro de la cei care au retrocedat orașul bucată cu bucată. Mazăre, Constantinescu, Nejloveanu, Giurgiucanu, Borcea și alții, trebuie să plătească din banii lor prejudiciul creat constănțenilor”, a spus primarul Constanței, Vergil Chițac.
M.P.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
0.7° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)





.jpg_t.jpg)



