REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.8° Constanța Joi, 1 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7599
12.8° Constanța Joi, 1 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7599
 

Primăria Constanța face angajări. Vezi dacă te încadrezi

Primăria Constanța face angajări. Vezi dacă te încadrezi

Replica API 25 mai 2018 | 00:00 322

Primăria Municipiului Constanţa organizează mai multe concursuri, la sediul din bulevardul Tomis nr. 51 pentru ocuparea unor funcţii publice de execuție vacante în cadrul Compartimentului Control Intern Managerial și în cadrul Direcției Autorizare și Sprijin Operatori Economici.

Primăria Constanța face angajări. Vezi dacă te încadrezi

Astfel, este vorba despre: consilier clasa I, grad superior (1 post). Condiţii: studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă cu specializarea științe juridice, minim 9 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, să îndeplinească condițiile de ocupare a unei funcții publice conform art. 54 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Concursul se va desfăşura în perioada 27-29 iunie 2018 la sediul Primăriei Municipiului Constanţa și va consta într-o probă scrisă şi o probă de interviu, după cum urmează: în data de 27 iunie 2018 - proba scrisă, ora 10:00; în data de 29 iunie 2018 - proba de interviu, ora 14:00. Dosarele de înscriere se depun în perioada 25.05.2018 - 13.06.2018, la sediul Primăriei Municipiului Constanţa, camera 218.

Apoi: inspector clasa I, gradul asistent (1 post) – Serviciul Contracte. Condiţii: studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalenta în specialitatea ştiinţe juridice, administrative, inginereşti, economice, minim 1 an vechime în specialitatea studiilor. Inspector clasa I, gradul superior (1 post) – Compartimentul Turism. Condiţii: studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalenta în specialitatea ştiinţe juridice, administrative, economice, minim 9 ani vechime în specialitatea studiilor, cunoaşterea unei limbi străine (engleză nivel mediu) - testare eliminatorie. Inspector clasa I, gradul debutant (2 posturi) – Compartimentul Studii şi Proiecte Economice. Condiţii: studii superioare absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalenta în specialitatea ştiinţe juridice, administrative, economice, inginereşti, cunoaşterea unei limbi străine (engleză nivel mediu) - testare eliminatorie. Referent clasa III, gradul principal (1 post) – Compartimentul Turism. Condiţii: studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat, minim 5 ani vechime în specialitatea studiilor, cunoaşterea unei limbi străine (engleză nivel mediu) - testare eliminatorie. Proba scrisă se va desfăşura în data de 26.06.2018, ora 10:00, iar interviul candidaţilor admişi la data de 28.06.2018, ora 14:00. Proba de testare a competenţelor lingvistice eliminatorie se va susţine în data de 25.06.2018, ora 10:00. Dosarele de înscriere se depun în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului, la sediul Primăriei Municipiului Constanţa, camera 218. Condiţiile de participare, bibliografia, actele necesare înscrierii la concurs sunt afişate la sediul instituţiei și pe site-ul www.primaria-constanta.ro. Date de contact: tel. 0241/488137, fax 0241/488147, e-mail resurse.umane@primaria-constanta.ro.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Asta e procedura in toate institutiile publice.Locurile sunt aranjate, subiectele sunt facute dupa cunostintele"candidatilor".De ce nu se sesizeaza nimeni?
1
0
Locurile sunt deja amanetate.
3
0
cine se mai angajeaza in ziua de azi la primarie cand dna este cu ochii acolo?
2
1
nu ma incadrez ,n-am nici o ruda in primarie
6
0