Primăria Constanța, mesaj pentru iubitorii de animale: „Un câine microcipat și sterilizat este un câine protejat!”
Primăria Constanța, mesaj pentru iubitorii de animale: „Un câine microcipat și sterilizat este un câine protejat!”
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMai sunt disponibile locuri pentru proprietarii care doresc ca animalele lor de companie să beneficieze de acest pachet complet de servicii veterinare gratuite.
_(91).jpeg)
Vă reamintim că sterilizarea câinilor de rasă comună cu stăpân este obligatorie, potrivit Legii nr. 258/2013, iar nerespectarea prevederilor legale poate fi sancționată cu amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.
De asemenea, microciparea câinilor și deținerea carnetului de sănătate sunt obligatorii, potrivit prevederilor legale în vigoare.
Prin această inițiativă, câinii beneficiază gratuit de servicii veterinare esențiale, contribuind totodată la prevenirea înmulțirii necontrolate a animalelor și a abandonului acestora.
Pentru fiecare câine eligibil, pachetul de servicii oferit gratuit include:
- sterilizarea;
- microciparea;
- eliberarea carnetului de sănătate;
- înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS);
- tratamentul postoperator.
Intervențiile se realizează exclusiv pe bază de programare, la Spitalul Veterinar VetZone, situat pe strada Rândunelelor nr. 94 din Constanța.
Proprietarii interesați își pot programa câinii la numărul de telefon 0723 654 402. Echipa medicală VetZone va stabili, ulterior, data și ora efectuării intervenției.
Prin participarea la campania de sterilizare și prin implicarea în procesul de adopție, constănțenii contribuie direct la eforturile municipalității de a reduce abandonul și de a îmbunătăți, pe termen lung, situația animalelor fără stăpân din municipiul Constanța.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
17.9° Constanța 












