REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.2° Constanța Mie., 30 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7598
13.2° Constanța Miercuri, 30 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7598
 

Primăria Mangalia oferă măști și mănuși vârstnicilor orașului

Primăria Mangalia oferă măști și mănuși vârstnicilor orașului

Replica API 3 aprilie 2020 | 00:00 4742

Primăria Mangalia a demarat un program de sprijinire a tuturor vârstnicilor orașului, persoanelor singure sau cu dizabilități, precum și a celor aflate în autoizolare, în contextul pandemiei de coronavirus. Astfel, echipe ale municipalității se deplasează la domiciliul persoanelor cu vârste de peste 65 de ani pentru a le ajuta la cumpărături, achiziționarea de medicamente sau pentru a le oferi masă caldă, conform recomandărilor Ordonanțelor militare. „Noi venim în întâmpinarea tuturor persoanelor în vârstă, nu doar a celor peste 65 de ani. Ajutăm pe toți cei care ne solicită, în această perioadă critică, atât pensionari, cât și persoane nevoiașe, cu dizabilități sau aflate în autoizolare”, a explicat primarul Radu Cristian.

Primăria Mangalia oferă măști și mănuși vârstnicilor orașului

El a spus că vârstnicii primesc o atenție sporită din partea autorităților pentru că reprezintă categoria cea mai vulnerabilă în fața virusului. „Colegii mei merg acasă la cei în vârstă pentru a le oferi, gratuit, măști și mănuși de protecție, pe care le pot folosi atunci când ies din casă, în situații ce nu suportă amânare. Totodată, îi asigurăm de tot sprijinul nostru și îi rugăm, insistent, să evite, pe cât posibil, ieșirile din casă”, a mai spus edilul Mangaliei.

Primăria Mangalia oferă măști și mănuși vârstnicilor orașului

Primăria Mangalia îi ajută și pe cei întorși în țară, care trebuie să stea 14 zile în autoizolare. „Le oferim, gratuit, cazare, tuturor locuitorilor Mangaliei, care se întorc acasă și trebuie să se autoizoleze pentru a-și proteja familia și pe cei dragi. În cazul în care condițiile locative nu le permit autoizolarea acasă, mă pot contacta pentru a le veni în ajutor”, a completat Radu Cristian. El a mai spus că administrația locală a rezolvat și problema cazărilor pentru cadrele medicale care nu mai vor să meargă acasă, între turele de la spital, tot pentru a-și proteja familia.

Primăria Mangalia oferă măști și mănuși vârstnicilor orașului

L.I.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
AU TABEL DE LA EVIDENTA POPULATIEI CU PERSOANELE PESTE 65 DE ANI
1
0
Radu Cristian a intrat in campanie electorala de fapt. A trimis angajatii sa bata pe la usi sa distribuie batranilor cate o masca si o pereche de manusi, dar si o scrisoare din partea lui. Sa le arate ca are grija. Cum respecta distantarea sociala daca obliga angajatii sa umble aiurea pe la usi, nu expune cumva si batranii? Pentru ce? Ca le da o masca si o pereche de manusi? Macar daca ii ajuta cu ceva. E doar un exercitiu de imagine. Rasuflat.
1
1
Pentru imagine si reclama.La care batrani au venit? Au o lista de la evidenta populatiei sau se duc la rude, cumetrii, prieteni si vecini? In fata pandemiei toti sunt egali.
2
0
direct sicrie si locuri de veci!
1
5
Unde este moldoveanu , petrece ca a fost achitat in loc sa se implice pentru oras ca om nu ca animal politic . Sa-l ia cu el si pe ala ce umbla cu tigaia de gat si sa da rotarist si la fel ca celalat proprietar de hotel sa se implice im viata orasului ca de aici s-a imbogatit si el si toti acolitii lui.
2
2
Ozzy latra... Radu face.
5
7