REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.1° Constanța Mar., 29 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7597
20.1° Constanța Marți, 29 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7597
 

Vergil Chițac: DNA Constanța a început iar să facă dosare politice! Video

Vergil Chițac: DNA Constanța a început iar să facă dosare politice! Video

Mirela PASCAL, Emilia BABU 29 septembrie 2026 | 13:17 2064

Ionuț Dumitru a fost suspendat din funcția de director al Poliției Locale Constanța, la mijlocul lunii august a.c.! Măsura vine ca urmare a trimiterii acestuia în judecată, de DNA, într-un dosar în care e acuzat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. La conducerea Direcției a fost numit adjunctul său, Toader Șerban. Despre acest aspect a vorbit și Vergil Chițac, înainte de Ședința de Consiliu Local Municipal, căruia îi ia apărarea și consideră că dosarul fostului șef al Poliției Locale

Vergil Chitac: DNA Constanta a inceput iar sa faca dosare politice! Video

”De la bun început mi s-a părut... un soi de abuz dosarul ăsta. Și îmi pare rău că s-a întâmplat lucrul ăsta, pentru că el a fost și este un profesionist desăvârșit și un om de mare caracter. Dar... Cum să trimiți în judecată și să-l privezi de drepturile lui de muncă...  vorbim de un prejudiciu prezumtiv-din punctul meu de vedere, inexistent-de câteva zeci de mii de lei? Chipurile, pentru niște amenzi pe care ar fi trebuit să le încasăm noi, dar pe care nu meritam să le încasăm... nu trebuia să le încasăm, pentru că ei fuseseră amendați.  Acuma... eu să vă spun ceva: trăiesc cu senzația, și devine din ce în ce mai multă certitudine, că DNA-ul în Constanța a început iar să facă dosare politice. Pentru că nu poți să nu pui acest dosar în balanță cu dosarul domnului Talpeș, de exemplu, de la CSM.

Vergil Chitac: DNA Constanta a inceput iar sa faca dosare politice! Videosediul DNA Constanța

Iar aici nu vorbim de un prejudiciu estimat... sau prezumtiv. Vorbim de un prejudiciu cert, certificat de Direcția noastră de Audit, dar și de Curtea de Conturi, de câteva milioane de lei!
Și iată, în timp ce dosarul domnului Ionuț Dumitru s-a cercetat cu așa cu o mare celeritate, dosarul lui Andrei Talpeș zace așa, în neuitare, undeva în birouri; nu se întâmplă nimic acolo. Și mai e ceva aici, pe care vreau să vi-l spun. Aproape toți lucrătorii care au fost chemați acolo au fost întrebați de mine, de primar. De parcă primarul ar fi sunat la vreunul din agenți și ar fi spus „nu-i da amendă șoferului
”.”, spune Chițac. 

Video:

De ce a fost demis Dumitru!

Reamintim că Ionuț Dumitru e acuzat că „în perioada februarie 2024 – august 2025, suspectul, în exercitarea atribuțiilor de serviciu de director general al Direcției Generale de Poliție Locală Constanța, a dispus, de la sine putere și prin substituirea controlului jurisdicțional de competența exclusivă a instanței de judecată, scoaterea din circuitul civil a unui număr de 60 de procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, deja comunicate contravenienților și devenite titluri executorii la împlinirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, cu consecința directă a netransmiterii acestora în debit către organele fiscale ale unităților administrativ-teritoriale beneficiare.

Vergil Chitac: DNA Constanta a inceput iar sa faca dosare politice! VideoIonuț Dumitru

Din cele 60 de procese-verbale ce fac obiectul cauzei, un proces-verbal cumulând suma totală de 2.000 lei au fost emise pe seama unor contravenienți având domiciliul – după caz, sediul – pe raza teritorială a unității administrativ-teritoriale, amenzile contravenționale corespunzătoare făcându-se, prin efectul direct al art. 8 alin. (3) și (4) din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 39 alin. (2) lit. a) din aceeași ordonanță, venit la bugetul local al unității dumneavoastră”, potrivit DNA. 

 


Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?