Primăria Năvodari cere 3 milioane de euro DESPĂGUBIRI de la Teldrum, pentru lucrări prost executate
Primăria Năvodari cere 3 milioane de euro DESPĂGUBIRI de la Teldrum, pentru lucrări prost executate
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestNoi probleme pentru compania Teldrum, vizată și de o anchetă a DNA. Primăria Năvodari cere despăgubiri de nu mai puțin de trei milioane de euro de la compania aflată în insolvență.
"Unitatea Administrativ Teritorială Năvodari a solicitat, în 8 ianuarie 2019, înscrierea la masa credală a societăţii Teldrum cu suma de 12.846.980,37 lei (circa 3 milioane de euro). Suma reprezintă banii pe care firma teleormăneană i-a primit din 2014 pentru proiectul „Îmbunătățirea accesului între municipiul Constanța și Platforma Industrială Năvodari prin lărgirea și modernizarea bulevardului Mamaia – Năvodari”.
Informaţia apare în ultimul raport privind insolvenţa Teldrum publicat pe 4 martie 2019. Proiectul apărea pe lista obiectivelor finanţate cu bani europeni în Programul Operaţional Regional – POR 2007-2013 şi avea o valoare estimată la peste 58.000.000 de lei", scrie G4 Media.
Iată ce scria și Replica despre drumul de la Năvodari, în 2015:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.4° Constanța 




_Facebook1.png_t.png)








