REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.5° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
15.5° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Primele CONCEDIERI după ce Guvernul a interzis CUMULUL pensiei cu SALARIUL

Primele CONCEDIERI după ce Guvernul a interzis CUMULUL pensiei cu SALARIUL

Replica API 24 mai 2021 | 21:16 5182

18 salariați ai Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare Filiala Galați au fost dați afară deoarece cumulau pensia cu salariul. Totul s-a aflat în urma unui control al ITM, iar salariații au fost concediați, scrie stiripesurse.ro.

Filiala Teritorială de Îmbunătățiri Funciare Galați a aflat că 18 angajați cumulau, de câteva luni, pensia cu salariul, fără ca aceștia să fi anunțat instituția, pentru a se face demersurile legale în vederea încetării contractelor individuale de muncă.

„Menționăm că, în luna mai, Filiala a fost supusă unei acțiuni de control din partea ITM Galați, iar în planul de control al ITM a intrat și verificarea salariaților cu vârsta apropiată de pensionare. În urma controlului, Filiala Galați a solicitat Casei Județene de Pensii Galați verificarea unui număr de 25 de persoane care se încadrau în aceasta categorie. În urma răspunsului transmis de aceasta, s-a constatat că un număr de 18 salariați erau beneficiari de pensie pentru limita de vârstă. Aceștia nu au informat conducerea ANIF că sunt beneficiarii dreptului de pensie, deși legislația actuală prevede că obligația cu privire la acest lucru revine salariatului”, au anunțat, pe Facebook, reprezentanții ANIF.

În urma celor constatate, Filiala Teritorială Galați a emis deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă, iar Agenția Națională va dispune măsurile legale care se impun, au precizat cei de la ANIF.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cand a fost interzis cumulul pensiei cu salariul!...
4
0
Sunt beneficiari de pensii si salariu la primaria baneasa
7
1
Baza legala , in aceasta speta nu este in vigoare, poate este vorba de faptul , cum a scris persoana de mai jos, si anume ca acele persoane trebuia sa iasa pa pensie si nu au iesit....
9
1
... cumulul de pensie plus salariu ! Acolo , la Galati era alta situatie: trebuiau sa iasa la pensie si nu au iesit ! Nu mai dezinformati !
14
3
Si la Constanta sunt.
10
6
sunt o beneficiara de pensie si salariu la primaria cernavoda
11
8

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272