Prins cu peste 70 km/h, pe bulevardul Mamaia! Video
Prins cu peste 70 km/h, pe bulevardul Mamaia! Video
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎn dimineața zilei de sâmbătă, 4 februarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier desfășoară o acțiune pentru prevenirea și combaterea normelor legale pe bulevardul Mamaia.
În urma activităților, polițiștii au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale pentru depășirea limitei de viteză.
Video:
Un șofer a fost sancționat de către polițiști pe bulevardul Mamaia după ce a fost prins gonind cu peste 70km/h.
”În cursul zilei de sâmbătă 4 februarie, polițiștii constănțeni desfășoară o acțiune pentru prevenirea și combaterea normelor legale, în ceea ce privește viteza legală de deplasare. După cum se poate observa ne află pe bulevardul Mamaia, într-un filtru al polițiștilor rutieri. Se acționează cu aparate radar pe principalele drumuri din municipiul și județul Constanța.” a declarat purtătorul de cuvânt IPJ Constanța, Olimpia Ceară.
Ce spun polițiștii constănțeni
”Sâmbătă, 4 februarie, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pe principalele drumuri din municipiul și județul Constanța, pentru prevenirea și combaterea încălcărilor normelor legale în ceea privește limitele vitezei de deplasare.
La data de 4 februarie a.c, în intervalul orar 09.00 – 13.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune, pe principalele drumuri din municipiul și județul Constanța, pentru prevenirea producerii de accidente rutiere cauzate de nerespectarea vitezei legale de deplasare.
Cu această ocazie, polițiștii au aplicat aproximativ 140 de sancțiuni, în valoare totală de peste 64.000 de lei , dintre care 100 pentru viteză, iar restul pentru alte încălcări ale dispozițiilor legale.
Totodată, au fost constatate 3 infracțiuni la regimul circulației rutiere, au fost reținute în vederea suspendării 12 permise de conducere și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.
Exemplu: La data de 4 februarie a.c., în jurul orei 09.28, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 54 de ani, care a condus un autoturism, pe DNA 2A, în orașul Ovidiu, având suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, acesta fiind înregistrat de aparatul radar depășind viteza legală (71km/h).” transmit reprezentanții IPJ Constanța.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News