Prinşi în flagrant: SE DROGAU în toaleta unui club din Mamaia!
Prinşi în flagrant: SE DROGAU în toaleta unui club din Mamaia!
Jandarmul care i-a depistat era în timpul liber
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestJandarmul care i-a depistat era în timpul liber
În timp ce se aflau în incinta clubului EGO din municipiul Constanța, stațiunea Mamaia, doi indivizi au fost surprinși în toatela clubului de către un jandarm ce se afla în timpul liber, deținând, în vederea consumului propriu, un drog de mare risc. Jandarmul a reușit să-l rețină pe unul dintre ei, în timp ce partenerul său a reușit să fugă. Acestia și-a anunțat colegii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Constanța, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, care i-au confiscat tânărului de 33 de ani marfa și l-au dat pe mâna procurorilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța. Ulterior, a fost trimis în judecată, fiind condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității.
Evenimentul s-a petrecut în vara anului trecut, în luna august. Atunci, jandarmul, aflându-se în timpul liber, în clubul EGO din stațiunea Mamaia, a fost anunțat de către un angajat al clubului care știa că este jandarm, spunându-i că în toaleta pentru bărbați erau doi tineri care au intrat în aceeași cabină de WC. Jandarmul s-a dus după ei, a bătut la ușă, însă cei doi nu au vrut să deschidă. Întrucât a auzit trăgându-se apa la WC, șușoteli și spunând ceva de genul că „este bună”, jandarmul și-a dat seama că voiau să consume droguri. Când cei doi au ieșit din cabină, unul a reușit să fugă, iar pe al doilea jandarmul a reușit să-l oprească și a constatat că acesta avea asupra sa o substanță albă, ca o pulbere, însă mai umedă, ambalată într-un celofan de culoare albastru, răsucită sub forma unei bile. I-a luat acea substanță și a sunat la dispeceratul unității de jandarmi, iar ulterior l-a predat pe acel tânăr și substanța pe care o avea asupra lui echipajului care s-a prezentat la fața locului. Tânărul de 33 de ani a fost trimis în judecată, iar instanța l-a condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare și și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 100 de zile, în cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța sau Căminului pentru Persoane Vârstnice.
Mirela PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
13.4° Constanța 
.jpeg_t.jpeg)













