Prinsi intre Boc si dilema libertatii de exprimare

Nu mai există nici o urmă de scăpare din nebunia în care ne provoacă televiziunile să ne antrenăm, poate doar să închidem televizorul sau să mutăm pe un post de filme, divertisment, orice altceva decât să mai asistăm la certurile fixate pe câteva subiecte şi atât. Nu mai există altă "viaţă" dincolo de criticarea Guvernului, care e dintr-o dată surprins dimineaţa "ras", iar până seara are barbă. Nu ştiu câţi au sesizat, dar ştirile şi polemicile au debutat cu un premier fresh (mă refer bărbierit), iar până seara, când a ajuns să discute şi şi despre parid, în compania miniştrilor şi a parlamentarilor PDL, să aibă aspect de om neras. Întreaga viaţă a premierului este la televizor, de dimineaţa până seara, împărţit între: critici la adresa măsurilor "imbecile" de austeritate şi partid. E obositor nu doar pentru el, ci şi pentru noi, cei care am vrea să înţelegem totuşi şi altceva decât că televiziunile "latră", iar premierul bagă pumnul în gură oricui, repetând că "altfel nu se poate". Pe telespectatorii sau cititorii "ororilor" din zilele noastre nu i-a întrebat nimeni dacă sunt de acord cu ceva din ceea ce se întâmplă, iar motivul este că ne conduce un guvern, un parlament, un preşedinte. Fir-ar, noi i-am ales! Şi, pentru că i-am ales şi le-am permis să "ne dea voie" în campanie să consumăm mai mult decât ne permitem de fapt, să avem mai mulţi bani decât poate duce o ţară sugrumată de contractele clientelei,a cum trebuie să plătit tot, până la ultima risipă a ultimilor 20 de ani. Şi pentru că presa şi-a luat-o în cap criticând guvernul pe care îl face responsabil şi pentru greşelile guvernelor anterioare, "la pachet" cu subiectul Boc am avut parte şid e şedinţa CSAT în care s-a discutat despre "campaniile de denigrare duse de presă", care ar putea fi atentate la siguranţa instituţiilor statului, "Beleaua" asta de subiect a ocupat iar tot timpul pe lung, pe înalt şi pe cant al televiziunilor, concluzia fiind tradusă omeneşte şi raţional de un singur jurnalist: Tudor Popescu. Nu sunt fan, dar nu pot să nu recunosc faptul că vocea lui, dintre alte "behăieli" speriate ale unor colegi care se visează deja colegi de celulă cu Dan Diaconescu, a fost limpede şi răspicată: se încearcă o îngrădire a libertăţii de exprimare. Până la urmă, cu tristeţea că suntem toţi băgaţi în aceeaşi oală a posibilelor "atentate", unii jurnalişti, mai precis unele politici redacţionale, întrec măsura bunului simţ.