REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
16.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Prințul Harry, primul mesaj după moartea bunicii sale

Prințul Harry, primul mesaj după moartea bunicii sale

Replica API 12 septembrie 2022 | 00:00 1081

Prințul Harry i-a adus luni un omagiu reginei Elisabeta a II-a, mulțumindu-i pentru toate „sfaturile bune” și pentru „râsul molipsitor”. „Îți sunt veșnic recunoscător pentru toate momentele noastre. Zâmbim ştiind că tu şi bunicul v-aţi reunit acum, în pace”, a transmis ducele de Sussex, în primul său mesaj public de la moartea reginei, relatează BBC.

Regina a fost „admirată și respectată la nivel mondial”, iar „grația și demnitatea neclintite au rămas adevărate de-a lungul vieții și acum devin moștenirea ei veșnică”, a declarat, luni, prințul Harry.

„Celebrând viaţa bunicii mele, Majestatea Sa Regina - şi deplângând pierderii ei - ni se reaminteşte tuturor de busola călăuzitoare care a fost pentru mulţi în angajamentul ei faţă de coroană şi datorie”.

Prințul Harry și-a amintit de cuvintele pe care regina le-a rostit după moartea soţului ei, Prinţul Philip: „Viaţa, desigur, constă în despărţiri finale, precum şi în prime întâlniri”.

„Bunico, în timp ce această despărțire finală ne aduce o mare tristețe, sunt veșnic recunoscător pentru toate momentele noastre – de la cele mai timpurii amintiri din copilărie cu tine, până la a te vedea pentru prima dată în calitate de comandant șef, până în primul moment în care am cunoscut-o pe soția mea dragă și i-am îmbrățișat pe strănepoții tăi iubiți”, a mai transmis prințul Harry.

„Prețuiesc aceste momente împărtășite cu tine și multe alte momente speciale. Deja ți se duce foarte mult dorul, nu doar de noi, ci și de toată lumea. Și dacă vorbim de primele momente, acum îl onorăm pe tatăl meu în noul său rol de Rege Charles al III-lea”, a mai spus ducelede Sussex.

„Îţi mulţumesc pentru angajamentul tău faţă de Coroană. Îţi mulţumesc pentru sfaturile bune. Îţi mulţumesc pentru râsul molipsitor", a mai spus el. „Şi noi zâmbim ştiind că tu şi bunicul v-aţi reunit acum, în pace”, conform digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212