Profu' agramat cu doctorat

Un domn - nu îi voi da numele, pentru că aş strica o minunăţie de articol - îşi dă doctoratul. Nimic ieşit din comun. Sunt atâtea persoane care îşi dau doctorate, masterate şi ce or mai vrea ele să dea pentru completarea studiilor şi pentru a demonstra că pot. Că îi duce mintea. Doar că sunt prea mulţi "doctori", să le spun aşa, iar ca domnul la care mă gândesc acum... j-de cazuri. Mă refer la cei care îşi trag câte o diplomă-două, să fie, la te-miri ce universităţi, desigur, pe bani. Că în privinţa specimenelor la care mă gândesc - şi am exemplul acelui domn - chiar nu există capacitate intelectuală, mai ales la o anumită vârstă, să susţină acel doctorat. E bine că are buzunarul gros, că asta e rezolvarea tuturor problemelor. Grav e însă că, după ce indivizii de felul acesta îşi primesc dimplomele şi se şi împăunează cu ele, au şi pretenţia să predea! Măi, nene, dar nu mai bine stai acasă? Lasă, studentul nu are nevoie de o catastrofă, de unul care nu ştie să lege două vorbe, care e agramat, care e "deochiat" în limbaj şi altfel nu se poate exprima. Studentul e şi aşa din ce în ce mai vulnerabil, mai puţin interesat de carte... sau să fie promoţiile de agramaţi pe bandă rulantă consecinţa profilor făcuţi "doctori" la apelul conturilor din bancă? E tristă situaţia şi frustrantă. Ideea de doctorat, de studiu, de inteligenţă, noţiunea de intelectual sunt călcate în picioare. Oricine are dreptul la studiu. Şi dăm deoparte latura materială - acel sprijin pentru ca un tânăr sau mai puţin tânăr să-şi poată permite cursuri etc. - , dar, sincer acum, unii chiar nu pot! Şi se vede. Atunci, pentru ce mama naibii îşi cumpără diplome? Sunt înstăriţi, au tot ce le trebuie, de ce ţin musai să-şi pună pe cap şi tichia de mărgăritar şi să şi defileze cu ea dând lecţii?! Asta înseamnă să nu-ţi cunoşti propriile limite sau să încerci să le depăşeşti la modul caraghios.