REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
14.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Proiect la Murfatlar: un corp al Casei de Cultură va fi DEMOLAT şi RECONSTRUIT!

Proiect la Murfatlar: un corp al Casei de Cultură va fi DEMOLAT şi RECONSTRUIT!

Replica API 21 iulie 2018 | 00:00 390

Administrația locală din Murfatlar a demarat un amplu proiect privind „Dezvoltarea potențialului turistic, protejarea și promovarea moștenirii comune”, prin care, în cadrul unui parteneriat cu municipalitatea Toshevo din Bulgaria, au fost obținute fonduri europene pentru îmbunătățirea utilizării durabile a patrimoniului natural, resurselor și a patrimoniului cultural. Astfel, în cadrul acestui proiect, în localitatea Murfatlar vor fi reabilitate și modernizate Casa de Cultură, parcul public II și Monumentul Eroilor.

Proiectul a fost aprobat pentru finanțare, contractul de parteneriat cu municipiul Toshevo a fost semnat, iar următorul pas este semnarea contractului de finanțare.

Valoarea totală a proiectului de este peste 1,2 milioane de euro, din care orașul Murfatlar participă cu aproximativ 600.000 de euro. Durata proiectului este de 24 de luni.

În ceea ce privește lucrările care se vor desfășura la Casa de Cultură, potrivit reprezentanților administrației locale, va fi reabilitat corpul C1 al imobilului, unde în prezent se desfășoară activități cu caracter artistic, educativ și cultural, iar corpul C2 va fi demolat și reconstruit un nou corp de clădire.

„Actualul imobil care găzduiește Casa de Cultură a fost edificat în 1976 și este alcătuit din două corpuri de clădire C1, cu funcțiunea de club – Casă de Cultură și C 2, fosta Școală Agricolă. În cadrul corpului de clădire C1 se desfășoară în prezent activități cu caracter artistic, educativ și cultural pentru copii. Corpul de clădire C2 este nefuncțional în prezent. Clădirea a fost adaptată la cerințele și funcțiunile unui centru de cultură, fiind amenajate în interior sală cu scenă de reprezentații, bibliotecă, holuri, garderobă, vestiare și spații de depozitare. Accesul în Casa de Cultură se realizează pe fațada dinspre curtea din spate, direct în corpul C1, deoarece pe fațada dinspre curtea din față există corpul de clădire C2 aflat în stare avansată de degradare.

Printr-un proiect distinct, se va realiza demolarea corpului de clădire existent C2, aflat în stare avansată de degradare și nefuncțional.

Prin prezentul proiect, se dorește construirea unui nou corp de clădire C2, cu regimul de înălțime Parter+Supantă, adiacent la corpul de clădire existent C1, cu regimul de înălțime Parter, și amenajarea de accese, parcare, spații verzi.

Reabilitarea corpului existent C1 presupune modernizarea și refacerea finisajelor, recompartimentarea construcției pentru realizarea de accese secundare, grupuri sanitare și vestiare pentru artiști. De asemenea, se propune schimbarea accesului principal în corpul nou propus și astfel reorientarea casei de cultură către oras.

Construcția corpului nou se va realiza în locul corpului C2 existent ce urmează a fi desființat printr-un proiect distinct. Noul corp va avea destinația de hol multifuncțional: cu rol de primire, găzduind noul acces al casei de cultură, atelier de desfășurare a diverselor activități, un spațiu destinat expozițiilor permanente de tip artă fotografică, promovare turistică, grup sanitar și un atelier cultural educativ – amplasat la supantă”, se precizează în proiectul realizat de administrația locală Murfatlar.

Florentina BOZÎNTAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Am auzit ca vrea sa candideze la primarie Zugravu Catalin . Actualu director la gospodarie . Inchipuitiva cum va arata localitatea daca actualul director la gospodarie va ajunge primar . Daca Saghiu a lasat localitatea in paragina , Zugravu o va transforma in rampa de gunoi . Iesiti la vot cand vor fi alegeri murfatlareni si alegetiva primaru care sa vrea sa faca ceva pentru voi .
0
0
adu gazele in localitate ca ne duci cu zaharelul de doua mandate. ce mare lucru e la marginea localitatii, alti cum pot si tu nu. nimic nu ai facut in localitate trotuarele vai mama lor, strazi de ani excavate si lasate in paragina. rusine! sa mai astepti un alt mandat
4
0
Mizerie cat vezi cu ochi
8
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272