REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Sâm., 11 Mai 2024
Anul XX Nr. 6726
9.4° Constanța Sâmbătă, 11 Mai 2024 Anul XX Nr. 6726
 

Proiect MFP: Acciza pentru ţigarete se majorează de la 1 septembrie pentru a evita declanşarea procedurii de infringement

Proiect MFP: Acciza pentru ţigarete se majorează de la 1 septembrie pentru a evita declanşarea procedurii de infringement

Replica API 6 august 2019 | 00:00 304

Nivelul accizei totale pentru ţigarete se majorează, începând cu 1 septembrie 2019, de la 483,74 lei/1.000 ţigarete la 503,97 lei/1.000 de ţigarete, potrivit proiectului de Ordonanţă pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicat marţi de Ministerul Finanţelor.

"Pentru a fi evitată declanşarea acţiunii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor (infringement) împotriva ţării noastre, legislaţia naţională, respectiv Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie modificată astfel încât să fie conformă cu reglementările Uniunii Europene în domeniul accizelor. În acest sens, se impune adoptarea unor măsuri pentru a corecta neconcordanţa cu Directiva 2011/64/UE, respectiv acciza globală pe ţigarete să reprezinte cel puţin 60% din preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum. Având în vedere că nivelul actual al accizei totale pentru ţigarete nu reprezintă cel puţin 60% din preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, se impune creşterea nivelul accizei totale pentru ţigarete, începând cu 1 septembrie 2019, de la 483,74 lei/1.000 ţigarete la 503,97 lei/1.000 de ţigarete", se explică în Nota de fundamentare a proiectului.

De asemenea, precizează documentul, ţinând cont că, potrivit Codului fiscal, acciza specifică pentru ţigarete se determină pe baza preţului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem şi al accizei totale, precum şi faptul că începând cu data 1 septembrie 2019 va creşte nivelul accizei totale pentru ţigarete, se impune actualizarea nivelului accizei specifice pentru ţigarete.

Reprezentanţii MFP menţionează că, având în vedere că nivelul accizei totale pentru ţigarete stabilit pentru anul 2020 este mai mic de 503,97 lei/1.000 ţigarete, precum şi în vederea asigurării respectării prevederilor Directivei Europene se impune modificarea calendarului privind nivelul accizei totale pentru ţigarete prevăzut în Codul fiscal,

Nivelul accizei totale pentru ţigarete este în prezent de 483,74 lei/1.000 de ţigarete. Preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul (WAP) aferent anului 2018 este de 16,799 lei/pachet.

În acest moment, acciza globală pe ţigarete reprezintă 57,59% din preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
194341463540
5/49
302723465
joker
2345344389