REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.7° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.7° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

PRUNC găsit înfăşurat în cârpe şi pungi, ascuns sub un fotoliu! Vă vine să credeţi?! Ancheta a durat 5 ani!

PRUNC găsit înfăşurat în cârpe şi pungi, ascuns sub un fotoliu! Vă vine să credeţi?! Ancheta a durat 5 ani!

Replica API 5 iunie 2018 | 00:00 296

Mama, trimisă în judecată abia acum

Mama, trimisă în judecată abia acum

Tânăra din localitatea Cobadin suspectată că, în urmă cu 6 ani, și-ar fi omorât nou-născutul, a contestat decizia Judecătoriei Medgidia, care a dispus, în cameră preliminară, trimiterea în judecată a acesteia, sub aspectul comiterii infracțiunii de ”uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă”. O mamă cu puțin peste vârsta majoratului, cu prea puțină experiență de viață în momentul acela, care, între timp, și-a întemeiat o familie.

După o anchetă care a durat nu mai puțin de 5 ani, dosarul a fost trimis în instanță spre sfârșitul anului trecut, iar în luna februarie a.c., în cameră preliminară, instanța de fond a respins toate cererile și excepțiile invocate de aavocatul tinerei, cu privire la unele nelegalitatea actuluid e sesizare, la administrarea probelor și la urmărirea penală. Totodată, instanța a dispus trimiterea în judecată a femeii, însă hotărârea nu a fost definitivă, motiv pentru care a fost contestată la Tribunalul Constanța, unde a avut termen luni, 4 iunie.

După cum precizam inițial, ancheta a fost declanșată la începutul anului 2012, când o tânăra respectivă, care pe atunci avea 19 ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, din cauza unei hemoragii. Medicii și-au dat seama imediat că fata suferise o pierdere masivă de sânge din cauza faptului că născuse neasistat, motiv pentru care au alertat Poliția.

Tânăra le-a declarat oamenilor legii, la momentul acela, că habar nu avea că este însărcinată și că abia când s-a dus la toaleta din curte și-a dat seama că a născut sau a avut un avort spontan, nici ea nu știa sigur ce a fost. Inițial, ea le-a spus polițiștilor că pruncul ar fi căzut în wc, însă, pe ascuns, și-a sunat rudele și le-a spus că nou-născutul se afla înfășurat în cârpe și pungi din plastic sub un fotoliu.

Aceste informații au ajuns și la polițiștii care au găsit cadavrul exact în locul indicat. La acea dată, oamenii legii precizau că este prematur să se pronunțe cu privire la faptul dacă se constituie vreo infracțiune întrucât detaliile necesitau a fi strânse și puse cap la cap. Aveau să afle dacă fătul a fost născut sau a fost provocat un avort, dacă a fost născut, trebuia să se stabilească dacă a fost viu sau mort în momentul nașterii (sau viabil, după caz), sau dacă a fost omorât cu intenție sau dacă mama trecea, în momentul respectiv, printr-o stare de tulburare psihică, cauzată de naștere, ceea ce schimba încadrarea juridică a faptei.

Așa cum arată și Codul Penal, ”Uciderea copilului nou-născut imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore, săvârşită de către mama aflată în stare de tulburare psihică se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă faptele prevăzute în art. 193 (lovirea sau alte violenţe) și 195 (lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte) sunt săvârşite asupra copilului nou-născut imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore, de către mama aflată în stare de tulburare psihică, limitele speciale ale pedepsei sunt de o lună şi, respectiv, 3 ani”.

După 5 ani de cercetări (o perioadă prea lungă pentru o astfel de anchetă, în opinia unor specialiști), dosarul a ajuns în instanță. Dacă și Tribunalul va menține decizia primei instanțe, ceea ce înseamnă începerea judecății, tânăra de 25 de ani, care între timp s-a căsătorit și și-a întemeiat o familie, va trebui să răspundă legal pentru fapta sa, deși au trecut 6 ani de atunci și mai mult ca sigur că a tras învățătură de minte din toată această poveste tristă.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cine e prostul care a avut curaj sa se insoare cu o criminala?
0
0
Oaie proasta si criminala . In sat se stie ca a fost iertata de preotul ortodox si ca pacatele ei s-au prescris astfel ...
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367