REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.8° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
14.8° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

RĂDULESCU vrea 1 MILION de lei, după ce i-au fost DEMOLATE clădirile din Badea Cârțan

RĂDULESCU vrea 1 MILION de lei, după ce i-au fost DEMOLATE clădirile din Badea Cârțan

Replica API 11 octombrie 2021 | 23:40 2567

SMC Prefabricate Pentru Construcții, fosta SOMACO, a încercat să obțină anularea Hotărârea de Consiliu Local din 2019 privind aprobarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul obiectivului de investiții de utilitate publică și de interes local Sala Sport Polivalentă, realizat prin Compania Națională de Investiții "CNI" S.A.. Totodată, a vrut să obțină și anularea Dispoziției semnată de Decebal Făgădău, în 2019, privind exproprierea imobilelor, solicitând prejudicii de 1.162.012,85 lei, pentru lipsirea dreptului de proprietate, fără parcurgerea procedurii de expropriere, asupra terenului în suprafață de 15.310,28 m.p. pe care a deținut-o pe Aurel Vlaicu.

Rădulescu, foto: sursazilei.ro

SMC Prefabricate Pentru Construcții, fostă Somaco, este o companie producătoare de prefabricate pentru construcții din România. Compania este controlată de Ștefan Rădulescu, printr-o deținere de 53,05% din totalul acțiunilor, iar Somaco Holding SA deține 46,00% din capital. În martie 2009, compania și-a schimbat denumirea în SMC Prefabricate Pentru Construcții, după ce a cedat marca Somaco fondului suedez de investiții Oresa Ventures, care a achiziționat trei sucursale ale companiei Somaco. Societatea deținea peste 15.000 mp pe Aurel Vlaicu, acolo unde se construiește Sala Polivalentă cu 5.000 de locuri.

Rădulescu cere revocarea actului administrativ adoptat, spune el, cu încălcarea legii, în absența demarării procedurii de expropriere și fără îndeplinirea obligației de obținere prealabilă a acordului Ministerului Tineretului și Sportului, precum și a obligației de construire prealabilă a altei baze sportive similare celei desființate.

SMC Prefabricate Pentru Construcții cere despăgubiri de peste 1 milion de lei

Pe acest teren în suprafață de 15.310,28 m.p. SMC Prefabricate Pentru Construcții a edificat un teren de fotbal și construcții cu destinația de vestiare, gardul de protecție al tribunei, gardul care înconjură terenul, vestiarele, tribuna, gradenele, aleile, spațiile băncilor de rezervă, tabela electronică de scor, porțile terenului de fotbal, covorul de gazon, sistemul de drenaj. Bunurile care au făcut obiectul procedurii exproprierii de fapt făceau parte din baza sportivă ce aparținea societății, bază sportivă ce a fost dată spre folosință Asociației Club Sportiv Metalul. Prin hotărârea a cărei anulare o solicită, a fost expropriată pentru două imobile, pentru toate celelalte bunuri imobile prin destinație enumerate au fost deposedați în mod abuziv, fără o justă și prealabilă despăgubire, spune reprezentanții societății.

Au cerut în instanță anularea hotărârii de consiliu care vizează exproprierea, dar și dispoziția primarului de la acea dată, Decebal Făgădău, privind exproprierea imobilelor și a cerut despăgubiri de 1.162.012,85 lei. Tribunalul București i-a respins cererea, pe 30 septembrie, dar decizia nu este definitivă.

CNI a semnat contractul în 2018

Reamintim că, la sfârşitul anului 2018, Compania Națională de Investiții, instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice, a semnat contractul privind proiectarea și execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții “Sală Sport Polivalentă – 5000 locuri, municipiul Constanța, județul Constanța”, din Bulevardul Aurel Vlaicu, nr. 254, zona Badea Cârțan. Lucrările vor fi efectuate de Asocierea S.C. Euromateria S.R.L, S.C. Aduro Impex S.R.L, Conpat SCARL – DELTA CON S.R.L, Research Consorzio Stabile S.C. ARL.

Valoarea contractului de finanţare este de 67.913.330,34 lei (cu TVA, cote și taxe incluse), iar durata lucrărilor de proiectare și execuție va fi de 27 de luni (din care 3 luni pentru proiectare).

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
sai dam pe toti afara cas incompetenti
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468