Regatul Unit: Boris Johnson face schimbări în Downing Street în încercarea de a-şi relansa guvernul
Regatul Unit: Boris Johnson face schimbări în Downing Street în încercarea de a-şi relansa guvernul
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPremierul britanic Boris Johnson a numit un nou şef de personal şi un director de comunicare în locul demisionarilor din aceste posturi, ca parte a unei reforme în Downing Street prin care încearcă să-şi relanseze guvernul după săptămâni de polemică, scrie EFE, citată de Agerpres.
Boris Johnson
Johnson a anunţat că actualul secretar de stat şi cancelar al ducatului Lancaster, Stephen Barclay, va fi noul şef de personal, înlocuindu-l pe Dan Rosenfield, element-cheie pentru funcţionarea reşedinţei şi birourilor oficiale ale premierului britanic.
Fost jurnalist al BBC şi fost şef de presă al lui Boris Johnson atunci când actualul lider conservator era primar al Londrei, Guto Harri preia postul de director de comunicare, în locul lui Jack Doyle, care a demisionat joi după ce a fost implicat în scandalul petrecerilor organizate la Downing Street în timpul pandemiei.
"Schimbările pe care le anunţ astăzi în echipa mea vor îmbunătăţi modul în care funcţionează Numărul 10 (de la Downing Street), vor consolida rolul cabinetului şi al colegilor mei de partid şi vor accelera misiunea noastră definitorie pentru a reechilibra ţara", a declarat premierul britanic.
Cinci colaboratori apropiaţi ai lui Johnson au demisionat joi şi vineri, cazul cel mai răsunător fiind al celei care a fost ani la rândul aliata lui Johnson, Munira Mirza. Şi-a dat demisia, fără a preciza motivele, şi colega lui Mirza, Elena Narozanski, în timp ce Doyle, Rosenfield şi secretarul personal al lui Johnson, Martin Reynolds, figurează printre oficialităţile implicate în petrecerile din anii 2020 şi 2021, anchetate în prezent de către poliţie pentru presupusă încălcare a restricţiilor sanitare.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
6.4° Constanța 


.jpeg_t.jpeg)






.jpg_t.jpg)



