REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Restricții de circulație în zona centrală a orașului, cu ocazia Zilelor Constanței

Restricții de circulație în zona centrală a orașului, cu ocazia Zilelor Constanței

Lorena CRISTEA 21 mai 2026 | 10:35 1197

Constanța trăiește, în aceste zile, atmosfera unei mari sărbători. Pe lângă manifestările dedicate Zilelor Constanței 2026, centrul orașului va găzdui, în weekend, evenimente care transformă bulevardul Tomis într-un spațiu al comunității, al relaxării și al bucuriei de a petrece timp împreună.

Restrictii de circulatie in zona centrala a orasului, cu ocazia Zilelor Constantei

În perioada 22 – 24 mai 2026, Food Truck Festival ajunge la Constanța și aduce pe bulevardul Tomis preparate street food din întreaga lume, muzică și atmosfera unui început de vară petrecut în aer liber. Evenimentul va avea loc pe segmentul cuprins între bulevardul Ferdinand și strada Traian, iar accesul publicului este gratuit.

Tot în acest weekend, bulevardul Tomis devine din nou pietonal, pe tronsonul cuprins între Capitol și Miga. Constănțenii și turiștii sunt invitați să redescopere centrul orașului ca spațiu de promenadă, întâlniri, activități pentru copii și momente petrecute în aer liber, într-o atmosferă care completează spiritul de sărbătoare al Zilelor Constanței.

Restrictii de circulatie in zona centrala a orasului, cu ocazia Zilelor Constantei

Reintroducerea conceptului de promenadă urbană pe bulevardul Tomis are loc la solicitarea Asociației Weekend pe Tomis, inițiativă care susține transformarea temporară a centrului orașului într-un spațiu dedicat comunității și activităților culturale.

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentelor, vor fi instituite următoarele restricții de trafic și parcare:

  • În data de 21 mai 2026, în intervalul orar 06:00 – 20:00, vor fi restricționate locurile de parcare de pe bulevardul Tomis, segmentul cuprins între bulevardul Ferdinand și strada Traian, pentru amplasarea food truck-urilor;
  • În perioada 21 mai 2026, ora 20:00 – 25 mai 2026, ora 07:00, va fi restricționată circulația rutieră pe bulevardul Tomis, segmentul cuprins între bulevardul Ferdinand și strada Traian, inclusiv la intersecția cu strada Dragoș Vodă și pe aleile cu ieșire în bulevardul Tomis din zona sediului Primăriei municipiului Constanța și Instituției Prefectului;
  • În data de 22 mai 2026, în intervalul orar 22:00 – 06:00, vor fi restricționate locurile de parcare de pe bulevardul Tomis, segmentul cuprins între bulevardul Mamaia și bulevardul Ferdinand;
  • În perioada 23 mai 2026, ora 06:00 – 25 mai 2026, ora 00:00, va fi restricționată circulația rutieră pe bulevardul Tomis, segmentul cuprins între bulevardul Mamaia și bulevardul Ferdinand.

De asemenea, autobuzele de pe liniile 2-43, 43C, 43M și 5-40 vor circula pe bulevardul Mamaia și strada Răscoalei 1907, pe sensul către Gara Constanța, cu opriri în stațiile Colegiul Pedagogic și Piața Unirii.

Constanța este, în aceste zile, un oraș al întâlnirilor, al muzicii și al bucuriei de a fi împreună. Vă invităm să vă bucurați de evenimentele pregătite și de atmosfera specială care cuprinde întreg orașul.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere