REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
14.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Rețea de droguri de mare risc, destructurată la Constanța. Opt persoane au fost reținute

Rețea de droguri de mare risc, destructurată la Constanța. Opt persoane au fost reținute

A.F. 24 aprilie 2026 | 18:02 2694

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța, Biroul de Combatere a Traficului de Droguri, au documentat activitatea infracțională a 8 persoane (șase bărbați și două femei), cu vârste între 23 și 36 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.

Retea de droguri de mare risc, destructurata la Constanta. Opt persoane au fost retinute

Din probele administrate a rezultat că, în luna octombrie 2025, persoanele în cauză ar fi inițiat și constituit, în municipiul Constanța, o grupare de criminalitate organizată, în scopul obținerii unor sume de bani din vânzarea de droguri de mare risc.

În cadrul structurii, de tip piramidal, liderul grupului infracțional ar fi avut rolul de a procura și pune în circulație substanțele interzise, prin intermediul celorlalte persoane, precum și de a coordona activitatea membrilor. 

Retea de droguri de mare risc, destructurata la Constanta. Opt persoane au fost retinute

Pe palierul intermediar s-ar fi situat cinci persoane, care ar fi avut ca sarcină principală vânzarea drogurilor, iar două dintre persoane ar fi acționat atât ca vânzători, cât și ca „șoferi” ai grupării de criminalitate organizată, asigurând transportul liderului sau altor membri, în locațiile unde aceștia ar fi tranzacționat substanțele interzise. 

Contactul inițial cu clienții s-ar fi realizat online, prin intermediul unor rețele de socializare sau aplicații de mesagerie, ulterior tranzacțiile fiind realizate față în față. 

Retea de droguri de mare risc, destructurata la Constanta. Opt persoane au fost retinute

Până la data de 24 aprilie 2026, când grupul infracțional organizat ar fi fost destructurat, persoanele în cauză ar fi deținut, intermediat și vândut „cristal” (3-CMC), cu sume între 100 și 2.100 de lei la o tranzacție.

Pe parcursul cercetărilor au fost indisponibilizate diferite cantități de droguri de mare risc vândute de către cei în cauză, iar, pe parcursul perchezițiilor efectuate au fost descoperite și ridicate 205 grame 3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal, diferite cantități de cocaină și 4BMC, 25 de doze de droguri sub formă de substanțe cristaline, cântare de precizie, grindere, obiecte purtând urme de substanță, dispozitive de stocare a datelor, aproximativ 30.000 de lei, precum și alte mijloace de probă.

Retea de droguri de mare risc, destructurata la Constanta. Opt persoane au fost retinute

La datele de 23 și 24 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța, Biroul de Combatere a Traficului de Droguri au dispus reținerea celor 8 persoane.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă a celor în cauză, pentru 30 de zile. 

Retea de droguri de mare risc, destructurata la Constanta. Opt persoane au fost retinute

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pe D soru Evren cel care este băiețelul de bani gata de la Transevren, când? Este unul din marii distribuitori de prafuri în Jud Constanța , aducandu le din Turcia cu autocarele care efectuează diverse curse turistice!!!
1
0
În Mangalia domni de la BCCO nu mai au ce aresta findca din cei minim 30 de persoane care vând droguri de mare risc de risc si etno,cristal cum s-o numi sunt "colaboratori" dumnealor! R A D U C A N U zis mamaia are cocaina pura vinde de 17 ani de zile! Sunt sute de sesizari,plângeri si nimeni niciodată nu la percheziționat,verificat! Vinde la lăutari,interlopi,turci,r***i! Interlopi veniți din țară prin toate stațiunile bine-înțeles cu recomandarea altor "băieți " de cuvânt!
6
0
Schimbare legea si punerea ei in aplicare .Pentru aceste rebuturi ,cutii de conserve ani grei de inchisoare asa cum ei distrug vieti .Se poate aplica pedepse dure dar e grele in Romania . Nu oare sunt implicati si ce de mai sus ? Banii ,banii ...averi , averi ...
1
0