Rețea de trafic de migranți, destructurată de DIICOT. Peste 60 de persoane, aduse ilegal în România într-o singură lună
Rețea de trafic de migranți, destructurată de DIICOT. Peste 60 de persoane, aduse ilegal în România într-o singură lună
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestO rețea de trafic de migranți care ar fi acționat în județul Caraș-Severin a fost destructurată de procurorii DIICOT. Potrivit anchetatorilor, doar în luna august, peste 60 de persoane provenite din Egipt, Pakistan, Bangladesh, India și Ghana ar fi fost introduse ilegal în România, urmând să ajungă ulterior în Austria și Germania.
Anchetatorii au pus în aplicare șase mandate de percheziție la domiciliile a șase suspecți, cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani. Potrivit datelor strânse în anchetă, membrii grupării ar fi avut roluri bine stabilite și ar fi obținut sume importante de bani din activitatea infracțională.
Migranții erau ascunși printre mărfurile transportate cu autotrenuri
Rețeaua ar fi pus la punct un mecanism prin care migranții erau preluați din locurile indicate de organizatori și transportați către punctele de îmbarcare. Ulterior, aceștia erau ascunși printre mărfurile aflate în autotrenuri.
În același timp, alți membri ai grupării ar fi supravegheat traseele și ar fi transmis informații despre prezența echipajelor de poliție.
„Acțiunile au presupus efectuarea unor transporturi succesive, corelate între ele, prin care migranții erau preluați din locațiile indicate de organizatori, deplasați către punctele de îmbarcare și ascunși printre mărfurile transportate cu autotrenuri. În paralel, participanții asigurau supravegherea traseelor de deplasare, comunicarea informațiilor privind prezența echipajelor de poliție și plata persoanelor implicate în efectuarea transporturilor”, a mai precizat DIICOT.
Potrivit informațiilor adunate de procurori, numai în luna august, peste 60 de persoane din Egipt, Pakistan, Bangladesh, India și Ghana ar fi fost introduse ilegal pe teritoriul României. Destinațiile finale ale migranților erau Austria și Germania, arată datele anchetatorilor.
Doi membri ai grupării au fost deja condamnați
Ancheta a scos la iveală și faptul că două persoane implicate în grupul infracțional au fost deja condamnate la închisoare pentru trafic de persoane pe teritoriul Germaniei. Procurorii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități a grupării și a rolului pe care fiecare dintre suspecți l-ar fi avut în rețea, potrivit stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9.4° Constanța 







.png_t.png)


.jpeg_t.jpeg)



