REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.3° Constanța Sâm., 3 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7601
15.3° Constanța Sâmbătă, 3 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7601
 

Vești proaste pentru centrala de la Cernavodă: Dunărea ar putea rămâne secată și în următoarele luni

Vești proaste pentru centrala de la Cernavodă: Dunărea ar putea rămâne secată și în următoarele luni

Robert NENCIU 3 octombrie 2026 | 17:43 271

Debitul maxim al fluviului Dunărea la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) se va situa sub mediile multianuale în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie, iar regimul hidrologic pe râurile interioare va fi la valori cuprinse între 30% şi 80% din mediile lunare, însă valorile ar putea coborî şi sub 30% în bazinele hidrografice Râmnicu Sărat, Bârlad şi pe râurile din Dobrogea.

Vesti proaste pentru centrala de la Cernavoda: Dunarea ar putea ramane secata si in urmatoarele luni

Prognoza vine în contextul în care Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis prelungirea stării de alertă în domeniul energetic cu încă 30 de zile. Centrala de la Cernavodă rămâne în continuare oprită, iar necesitatea folosirii unor grupuri energetice scoase din rezervă este necesară.

Potrivit prognozei pe trei luni publicate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), în luna octombrie 2026, regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunare, mai mari (50-80%) pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Someşul Mare, Prahova, bazinele superioare ale Oltului şi Bistriţei şi mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Râmnicu Sărat, Bârlad şi pe râurile din Dobrogea.

Vesti proaste pentru centrala de la Cernavoda: Dunarea ar putea ramane secata si in urmatoarele luni

În luna noiembrie 2026, regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunare, mai mari (50-80%) pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Someşul Mare, Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Jiu, Prahova, bazinele superioare ale Mureşului, Oltului şi Bistriţei şi mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Râmnicu Sărat şi Bârlad.

În prima lună de iarnă, regimul hidrologic se va situa în general la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mici (30-50%) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Crişuri, Vedea, Argeş, Rm. Sărat, Putna, Prut, bazinele mijlocii şi inferioare ale Buzăului, Trotuşului, Moldovei şi Sucevei, bazinul inferior al Oltului (exceptând Olteţul), râurile din Dobrogea şi sub 30% pe râurile din bazinul Bârladului.

În cursul lunii decembrie este posibilă apariţia formaţiunilor incipiente de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi) în bazinele superioare ale Bistriţei, Mureşului şi Oltului şi pe unele râuri mici din centrul şi nordul ţării, avertizează hidrologii.

Vesti proaste pentru centrala de la Cernavoda: Dunarea ar putea ramane secata si in urmatoarele luni

În ceea ce priveşte fluviul Dunărea, la intrarea în ţară (pe secţiunea Baziaş), debitul maxim estimat pentru luna octombrie este de 1.600 metri cubi/secundă (mc/s), mai mic faţă de valoarea medie multianuală de 3.900 mc/s, iar cel minim de 1.200 mc/s. Pentru luna noiembrie, debitul maxim al Dunării este estimat la 2.000 mc/s, iar cel minim la 1.400 mc/s, faţă de media de 4.700 mc/s.

Potrivit prognozei de specialitate, media lunii decembrie este de 5.100 mc/s, în timp ce debitul maxim al Dunării este estimat la 3.500 mc/s, iar cel minim la 1.900 mc/s.

Hidrologii precizează că aceste estimări de lungă durată se vor actualiza prin prognoze de scurtă durată care vor fi precedate, în situaţiile în care se estimează posibilitatea depăşirii cotelor de apărare, de avertizări hidrologice emise pe baza situaţiei şi a evoluţiei factorilor meteorologici din momentul respectiv, potrivit antena3.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Dati acasa angajatii fara salariu ca oricum nu fac nimic în afara de vechime
0
0
Mii de amgajati stau pe bani si o freaca. Ba incompetentilor degeaba avem centrala nucleara.
2
0
Cine pla mea va mai crede ?!?! Oare ce ne convine mai mult? MARS !
1
0