REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
18.4° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

ROCK IT FEST, evenimentul care revoluţionează industria IT în sud-estul ţării!

ROCK IT FEST, evenimentul care revoluţionează industria IT în sud-estul ţării!

Replica API 10 mai 2019 | 00:00 251

Cătălin Anghel

Tehnologia de ultimă generație s-a îmbinat cu muzica bună, dar și cu profesionalismul, joi, 9 mai a.c., la a treia ediție a Rock IT Fest, eveniment organizat de echipa Crucial Systems & Services. La eveniment au fost prezenți oameni cheie ai industriei IT, au fost puse pe tapet probleme importante din acest domeniu, precum protecția datelor personale sau atacurile de tip phishing, totul într-o atmosferă în care buna dispoziție a fost asigurată. Bineînțeles, nu au lipsit premiile, fiind puse la bătaie un laptop, un telefon de ultimă generație, o bicicletă și multe altele.

A treia ediție a Rock IT Fest, un eveniment privind tehnologia informatică și modul în care aceasta aceasta contribuie la dezvoltarea bussiness-urilor, s-a desfășurat, joi, 9 mai a.c., la restaurantul dasKino din municipiul Constanța. Evenimentul, organizat de Crucial Systems & Services, firmă reprezentativă pentru domeniul IT din Sud Estul României, a reunit persoane cheie din acest domeniu, iar subiectele puse pe tapet au vizat dezvoltarea domeniului din ultimii ani, punctul în care se află în prezent, cât și măsurile care se impun a fi luate pentru protejarea datelor.

„Suntem în anul 2019, iar o companie din două nu supraviețuiește pentru că nu reușește să se adapteze provocărilor și eforturilor pe care trebuie să le facem cu toții, pentru a evolua și pentru a rămâne pe piață. Crucial Systems& Services am reușit 21 de ani să ne menținem pe piață, să creștem în fiecare an, ne dăm silința să fim cei mai buni, să supraviețuim pe piața aceasta”, a afirmat Cătălin Anghel, director de vânzări Crucial Systems & Services.

Printre subiectele atinse în cadrul evenimentului menționăm importanța aplicațiilor, atacurile de tip phishing și protecția datelor. „Din 2015 suntem asaltați și folosim aplicații. Ca să le putem folosi trebuie să avem certitudinea că aplicațiile sunt funcționale și ne mențin 99,99% bussinessul în viață și că putem să folosim tehnologia astfel încât să ne facem viața mai frumoasă.

S-a constatat o creștere a atacurilor de tip phishing. Și noi și clienții noștri am primit telefoane de la persoane care se dădeau drept reprezentanți ai unui sistem de operare și voiau să facă un update de securitate. Am punctat câteva cifre: 10,5 miliarde atacuri informatice în 2018, peste o treime din companiile din România au fost atacate cel puțin o dată în ultimii trei ani, iar 25% dintre IT managerii spun că nici nu au știut că au avut un virus, că cineva le citea mailurile sau că ascultau o conversație.

De ce suntem aici? Să prevenim aceste atacuri și să le stingem de o manieră foarte rapidă, astfel încât să limităm pierderile. De zece ori mai mult pierde o companie dacă descoperă un atac după o zi sau după o săptămână de când a fost lansat”, a subliniat Cătălin Anghel.

„IT-ul, viața virtuală face parte din viața noastră, fie că folosim gadget-uri, fie că folosim calculatorul, aplicațiile. Toate sunt astăzi conectate și trebuie să ne protejăm informațiile personale, afacerile. Ne-am propus să atingem zona de prevenție, de prudență în navigarea pe Internet, ca parte din educarea în folosirea Internatului”, a adăugat Cătălin Anghel.

F.B.

Citește și: Eveniment IT de anvergură: urmează Rock IT Fest! Vezi când şi unde; ai şansa să câştigi premii

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272