România l-a condus pe ultimul drum pe Emeric Ienei. Generația ’86, în lacrimi la cimitirul Rulikowski Video

Oradea a trăit astăzi o zi de tăcere și lacrimi. Generații întregi de fotbaliști, oficiali și suporteri s-au adunat la Cimitirul „Rulikowski” pentru a-l însoți pe ultimul drum pe Emeric Ienei – omul care a dus România pe culmile Europei și care a întruchipat, prin modestie și demnitate, noblețea sportului adevărat. Cu onoruri militare și sub privirile înlăcrimate ale familiei, legenda Stelei și a fotbalului românesc și-a găsit odihna veșnică lângă soția sa, Ileana.

„O stea urcă în rai” – Oradea și-a plecat fruntea

Pe o vreme blândă de noiembrie, Oradea s-a oprit din forfota zilnică. La Biserica Militară a Garnizoanei, clopotele au bătut rar, anunțând începutul ceremoniei funerare pentru generalul în retragere Emeric Ienei. Sicriul, acoperit de tricolor și flori albe, a fost adus pe afetul de tun, așa cum se cuvine unui ofițer și unui campion.

În jur de 500 de oameni s-au strâns în tăcere. În mulțime, se distingeau fețele împietrite ale celor care i-au fost elevi – Marius Lăcătuș, Ladislau Boloni, Gabi Balint, Belodedici sau Tudorel Stoica. Toți, bărbați de fier altădată, priveau acum spre sicriu cu ochii umezi și glasul frânt.

Discursuri care au frânt tăcerea

Ceremonia religioasă, oficiată în română și maghiară, a fost urmată de momente de o emoție rară. Nepotul marelui antrenor, Darius Ienei, a urcat la microfon și a vorbit cu voce tremurată despre omul din spatele trofeelor: „Bunicul meu nu a fost doar un antrenor, ci un model de decență, disciplină și iubire față de oameni. Ne-a învățat că munca și respectul pot învinge orice.”

Eduard Danilof, comandantul Clubului Sportiv al Armatei Steaua

După el, Eduard Danilof, comandantul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, a adus un omagiu vibrant: „Generalul Ienei a fost simbolul unui fotbal curat. A purtat haina armatei și a clubului cu onoare. Faptele lui vor dăinui mai mult decât orice victorie.”

Cuvintele lor au fost urmate de un moment sfâșietor: Alisa Ienei, nepoata antrenorului, a interpretat imnul României în fața sicriului. Cântecul s-a ridicat peste mulțime, acoperind suspinele celor care abia mai puteau rosti ceva.

Un drum luminat de torțe și amintiri

Cortegiul funerar a pornit apoi spre Cimitirul „Rulikowski”. Pe aleea principală, sute de torțe au luminat drumul, iar oamenii au aplaudat în tăcere, ca la finalul unui meci câștigat cu sufletul. Sicriul a fost purtat pe afetul de tun, urmat de familie, foști jucători și reprezentanți ai autorităților.

Pe margine, coroanele aduse de mari nume – Ilie Năstase, Ion Țiriac, Cosmin Olăroiu, Gino Iorgulescu, dar și Nicușor Dan – formau un zid de recunoștință. Simbolic, coroana FCSB-ului a fost așezată lângă cea a suporterilor Stelei – un gest care a șters, măcar pentru o clipă, anii de dezbinare.

La mormânt, soldații au tras salve de onoare. Cristina, fiica lui Emeric Ienei, a sărutat sicriul înainte ca acesta să fie coborât în pământ. Lacrimile au înlocuit orice cuvinte. O brazdă de gazon adusă din Ghencea a fost așezată peste mormânt – un ultim simbol al legăturii eterne dintre antrenor și templul victoriei din 1986.

O moștenire care nu se stinge

Emeric Ienei s-a născut în 1937, într-un sat din Bihor, dar a rămas toată viața un om al Stelei și al fotbalului românesc. A fost primul și singurul antrenor care a câștigat Cupa Campionilor Europeni, în 1986, la Sevilla – o noapte în care România a devenit legendă.

După decenii de glorie și tăcere, Ienei s-a retras la Oradea, orașul care i-a devenit acasă. Aici, printre oameni simpli și prieteni vechi, a trăit în modestie, departe de lumina reflectoarelor, dar mereu cu aceeași eleganță care l-a făcut unic.

Astăzi, generațiile care l-au cunoscut – și cele care doar i-au rostit numele cu admirație – au înțeles că nu doar un antrenor a plecat, ci o epocă. O epocă în care fotbalul era onoare, nu spectacol; caracter, nu faimă.

Emeric Ienei se odihnește acum lângă soția sa, Ileana, în pământul Oradei care l-a adoptat. În urma lui rămâne nu doar un palmares, ci un testament moral: că modestia și demnitatea pot câștiga mai mult decât trofeele.

În liniștea cimitirului Rulikowski, printre coroanele de flori și brazdele de gazon, se aude încă ecoul unei vieți trăite cu sens. A unui om care nu a ridicat glasul, dar a făcut o țară întreagă să strige de bucurie.

Emeric Ienei.. România îți mulțumește.

Video: