REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

România organizează meciuri-test cu spectatori înainte de Euro-2020

România organizează meciuri-test cu spectatori înainte de Euro-2020

Replica API 30 aprilie 2021 | 23:24 956

Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, a declarat într-o conferinţă de presă, că Ministerul Tineretului şi Sporturilor doreşte meciuri-test cu spectatori înaintea Euro-2020, relatează news.ro, citat de stiripesurse.ro.

"Am făcut în scris peste tot, o să facem revenire acum, pentru că... Cred că am şi făcut după ce s-a anunţat ca la Campionatul European să se dea drumul la spectatori, am revenit cu documentele la toate instituţiile", a declarat preşedintele LPF, cu privire la revenirea spectatorilor pe stadioane.

Ştefan a precizat că se poate vorbi de revenirea spectatorilor pe stadioane abia din luna iulie, odată cu începerea sezonului 2021/2022. El a vorbit şi despre solicitarea MTS de a avea meciuri-test cu spectatori înaintea turneului final al CE, competiţie la care Arena Naţională găzduieşte patru partide.

"După intervenţia domnului Novak, care a comunicat că şi-ar dori un număr de meciuri-test pentru Euro-2020, ne-am manifestat intenţia de sprijini această idee spre finalul play-off-ului, respectiv play-out-ului. Ne-am dori foarte mult să avem o dată certă pentru revenirea fanilor, există o anumită presiune şi eu sunt sigur că o dată clară i-ar încuraja. Cu siguranţă că vom putea vorbi de spectatori începând cu iulie 2021, în momentul în care se va relua sezonul următor. În sezonul acesta dacă vor exista meciuri, vor fi doar nişte meciuri-test, fix pe regulile de la Euro-2020 (n.r. - cu 25 la sută capacitate ocupată), cu testare rapidă, corturi de testare. Nu am înţeles dacă îşi doreşte ca meciurile să fie pe Arena Naţională, pentru că atunci s-ar limita foarte mult numărul de echipe care ar face parte din acest test. Dacă se doreşte testare pe Arena Naţională, probabil că va trebui să se joace acolo. Dar pentru fani, cred că un mesaj corect ar fi acela că şanse mari pentru revenirea pe stadion este începând cu iulie 2021, respectiv începutul sezonului viitor. Anglia şi alte ţări din Europa vor seta un trend care îi va ajuta şi pe guvernanţii noştri să ia o decizie cât mai repede. Aşteptăm să ne transmită mai clar ce-şi doreşte de la noi şi cu siguranţă le vom acorda tot sprijinul pentru a organiza în cele mai bune condiţii Euro-2020 la Bucureşti. Ar fi de evitat o discriminare (n.r. - ca numai anumite echipe să beneficieze de susţinerea fanilor), dar trebuie să ni se transmită mai clar ce se doreşte de la noi şi în funcţie de asta vedem mai departe ce facem", a spus Justin Ştefan.

Întrebat despre un program de vaccinare al jucătorilor, Iorgulescu a răspuns: "Acum vreo două luni, am propus ca să facem un centru de vaccinare la ligă, dar iar nu am primit răspuns. Şi la guvern, şi la Ministrul Sănătăţii şi la DSP, nu am primit răspuns de la nicio instituţie şi atunci facem revenire şi vedem."

Întrebat dacă şi cluburile sunt dispuse să-şi vaccineze jucătorii, şeful LPF a precizat: "Nu am intrat în amănunte, întrebând fiecare club câţi jucători vrea să-şi vaccineze, pentru că e opţiunea personală dacă faci vaccin sau nu faci vaccin. Obligativitatea nu e o soluţie".

"Liga nu va interveni să transmită un mesaj de genul este obligatorie vaccinarea la nivelul Ligii I", adăugat Ştefan.

Noul sezon va începe la mijlocul lunii iulie şi se va suprapune cu turneul olimpic, la care participă şi naţionala României.

"Meciurile din calificările în cupele europene se vor suprapune cu Jocurile Olimpice, dar suntem siguri că vom găsi înţelegere din partea cluburilor şi vom sprijini echipa naţională", a mai spus secretarul general al LPF.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108