Rusia a instalat un spital de campanie la Beirut
Rusia a instalat un spital de campanie la Beirut
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestRusia a ridicat joi un spital de campanie la Beirut pentru a ajuta Libanul să acorde asistenţă răniţilor în urma exploziei masive care a avut loc marţi în portul capitalei libaneze, în timp ce personal suplimentar rusesc va lua parte la operaţiunile de căutare şi salvare, relatează agenţia Interfax, citată de DPA și Agerpres.
Sursa foto: mchs.gov.ru
Spitalul de campanie va fi deservit de medici ruşi şi instalarea acestuia a fost organizată de Ministerul rus al Situaţiilor de Urgenţă. Potrivit acestuia, 120 de specialişti ruşi sunt implicaţi în operaţiunile din Liban după explozia care s-a soldat cu 137 de morţi şi circa 5.000 de răniţi, conform ultimului bilanţ provizoriu.
Rusia anunţase de miercuri că trimite în Liban cinci avioane cu echipamente, inclusiv o facilitate pentru efectuarea de teste de COVID-19 şi combinezoane de protecţie.
Premierul libanez Hassan Diab a declarat că deflagraţia din port a fost provocată de explozia a peste 2.700 de tone de nitrat de amoniu care erau stocate de mai mulţi ani în condiţii necorespunzătoare în port. Potrivit presei, nava care a transportat această încărcătură aparţine unui cetăţean rus. Ea plecase din portul georgian Batumi către Mozambic, dar în urma unor probleme tehnice a fost abandonată de proprietarul ei în portul Beirut.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
17.9° Constanța 



.jpeg_t.jpeg)









