Rusia cere Uniunii Europene şi NATO să nu mai furnizeze armament Ucrainei
Rusia cere Uniunii Europene şi NATO să nu mai furnizeze armament Ucrainei
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAdministraţia Vladimir Putin a cerut, sâmbătă seară, Uniunii Europene şi Alianţei Nord-Atlantice să nu mai furnizeze armament Ucrainei, informează agenţia de presă RIA Novosti, citată de Reuters şi de cotidianul Le Figaro.![]()
Moscova a avertizat că există riscul ca sistemele de rachete portabile Stinger să ajungă la grupuri teroriste, ceea ce ar genera ameninţări pentru avioanele comerciale.
„Cerem încă o dată ţărilor din Uniunea Europeană şi NATO să nu aprovizioneze regimul de la Kiev cu cele mai noi sisteme de rachete, pentru a evita riscurile imense pentru aviaţia civilă şi alte mijloace de transport, nu doar în Europa, ci peste tot”, a declarat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, scrie Mediafax.
Uniunea Europeană şi NATO au anunţat că vor finanţa şi vor furniza armament Ucrainei, în contextul invaziei militare ruse. Guvernul de la Budapesta a anunţat însă că nu va permite transferul de armament din alte state membre ale Uniunii Europene către Ucraina pe teritoriul Ungariei, de teama riscurilor unor atacuri ale armatei ruse, scrie digi24.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
5.8° Constanța 

.jpeg_t.jpeg)






.jpg_t.jpg)



