REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Mie., 1 Mai 2024
Anul XX Nr. 6716
16.4° Constanța Miercuri, 1 Mai 2024 Anul XX Nr. 6716
 

Rusia nu discută deocamdată despre înfiinţarea de baze militare în estul Ucrainei

Rusia nu discută deocamdată despre înfiinţarea de baze militare în estul Ucrainei

Replica API 23 februarie 2022 | 00:00 361

Moscova nu discută deocamdată despre înfiinţarea de baze militare în estul Ucrainei, dar cele două tratate aflate în curs de ratificare în Duma de Stat ar permite acest lucru, iar Rusia va fi pregătit să acţioneze dacă va fi necesar, a afirmat marţi Andrei Rudenko, viceministru de externe, potrivit agenţiei RIA, preluată de Reuters și Agerpres.

Rudenko a făcut aceste declaraţii în timp ce deputaţii ruşi se pregăteau să discute şi să supună la vot ratificarea tratatelor 'de prietenie, cooperare şi ajutor reciproc'' între Rusia şi cele două regiuni separatiste din estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk, a căror independenţă a fost recunoscută luni de preşedintele Vladimir Putin.

Tratatele prevăd că fiecare parte îi acordă celeilalte 'dreptul ca forţele sale armate să construiască, să folosească şi să îmbunătăţească infrastructura militară şi bazele militare pe teritoriul său'.

O notă explicativă ataşată documentelor afirmă că acestea creează o 'bază legală' pentru trimiterea de trupe ruseşti pentru activităţi de 'menţinere a păcii' în cele două 'republici populare'.

În cazul unei ameninţări la adresa 'suveranităţii' uneia din părţi, semnatarele vor ţine imediat consultări 'cu obiectivul de a asigura apărarea comună, menţinerea păcii şi securitatea comună'.

'În cursul acestor consultări, ele vor stabili necesitatea, tipul şi amploarea ajutorului pe care o parte îl va furniza celeilalte pentru a elimina ameninţarea apărută', se mai spune în documentele menţionate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272