REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.8° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
18.8° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

S-a întors roata! Un executor judecătoresc din Constanța este executat... de ANAF, pentru o datorie de peste 58.000 de euro

S-a întors roata! Un executor judecătoresc din Constanța este executat... de ANAF, pentru o datorie de peste 58.000 de euro

Mirela PASCAL 11 iulie 2026 | 00:00 2499

S-a întors roata! Un executor judecătoresc a ajuns în ipostaza de a fi el însuși executat... de ANAF. Vorbim despre Ionel Munteanu, care-și desfășoară activitatea într-un apartament situat în blocul R7 de pe bulevardul Ferdinand. Executarea silită a fost demarată împotriva persoanei fizice Ionel Munteanu, și nu împotriva Biroului Executorului Judecătoresc, pentru creanțe fiscale reprezentând impozit pe venit din activități independente, contribuții de asigurări sociale de stat datorate de persoana care realizează venituri din activități independente, contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de de persoane fizice, amenzi judiciare, creanțe ce provin nemijlocit din exercitarea profesiei de executor judecătoresc. Executorul se chinuie să obțină în instanță anularea executării, inclusiv a sechestrului impus de ANAF pe bunurile sale. 

S-a intors roata! Un executor judecatoresc din Constanta este executat... de ANAF, pentru o datorie de peste 58.000 de euro

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa a întocmit, în februarie anul trecut, procesul-verbal de sechestru pentru bunuri mobile, într-un dosarul de executare silită, prin care s-a instituit sechestru asupra bunurilor mobile autoturism marca Mercedez-Benz, an fabricație: 2013, și remorcă Stema M 4075 HB4, An fabricație: 2010, în vederea recuperării creanței în cuantum de 305.945 lei, echivalentul a peste 58.000 de euro.

Executarea a survenit în urma unor deciziile de impunere privind plățile anticipate cu titlu de impozit pe anii 2009-2017, decizii privind stabilirea din oficiu a CAS pe anii 2012-2016 și decizia referitoare la obligații fiscale accesorii pe anii trecuți, inclusiv anul 2024.

Cum s-a apărat Ionel Munteanu în instanță!

Ionel Munteanu, prin Biroul Executor Judecătoresc, a formulat contestație la executare împotriva procesului-verbal de sechestru, precum si împotriva tuturor actelor de executare silită, solicitând anularea acestora, precum și suspendarea executării silite. În motivare, Munteanu a arătat că, la data emiterii procesului-verbal de sechestru -6 februarie 2025, întocmit A.J.F.P. Constanța - Biroul Executorului Judecătoresc Ionel Munteanu nu avea nicio datorie către intimat. A arătat în fața magistraților că asupra bunurilor mobile proprietatea Biroului Executorului Judecătoresc a fost aplicat sechestru, fără a fi fost în prealabil comunicat vreun act de executare silită, prin modalitățile prevăzute de legislația în vigoare.

S-a intors roata! Un executor judecatoresc din Constanta este executat... de ANAF, pentru o datorie de peste 58.000 de euroBiroul Executorului Judecătoresc Ionel Munteanu, situat într-un apartament de pe bulevardul Ferdinand

A invocat faptul că executarea silită se efectuează asupra bunurilor proprietatea sa, iar în cazul de față Biroului Executorului Judecătoresc nu datorează suma de bani către ANAF, menționând, totodată, că că indisponibilizarea bunurilor mobile în vederea valorificării pentru îndeplinirea unei creanțe inexistente atrage neregularități în desfășurarea executării silite și conduce la producerea unui prejudiciu patrimonial, întrucât paralizează desfășurarea activității și diminuează șansele creditorilor de a-și recupera creanțele în dosarele de executare aflate pe rolul biroului. În consecință, a solicitat admiterea contestației la executare formulată împotriva procesului-verbal de sechestru nr. 286727/06.02.2025, anularea acestuia și a tuturor actelor de executare silită până la data de 06.02.2025, precum și suspendarea executării până la soluționarea contestației.

Ce zice ANAF!

În întâmpinare, apărătorii ANAF au precizat BEJ Ionel Munteanu este decăzut din dreptul de a ataca direct în contestația împotriva ultimelor acte de executare legal comunicate, întrucât titlurile executorii sunt legal comunicate şi necontestate; iar valorificarea direct în contestația împotriva ultimilor acte de executare (care nici măcar nu sunt indicate prin cererea de chemare în judecată) a motivelor de contestație care existau la data primirii somațiilor, este inadmisibilă. 

S-a intors roata! Un executor judecatoresc din Constanta este executat... de ANAF, pentru o datorie de peste 58.000 de euro

Cu privire la capătul de cerere privind suspendarea executării silite, ANAF solicită să se respingă acest capăt având în vedere că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiţii: existența pe rolul instanțelor de judecată a unei contestații la executare, plata cauţiunii și existența unor motive temeinice. Prin urmare, contestația la executare este nefondată, „având în vedere că executarea silită a fost demarată pentru recuperarea unor sume provenite din amenzi judiciare aplicate contestatorului, decizii de impunere ce nu au fost contestate, decizii ce au la bază propriile declarații fiscale și obligații fiscale accesorii stabilite prin decizii care nu au fost nici acestea contestate. Organul fiscal a arătat judecătorilor că a emis titluri executorii, somaţii și adrese de înștiințare privind înființarea popririi, pe care le-a comunicat debitorului în forma și modul prevăzut de Cod proc. fiscală. Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. Prin urmare, organul fiscal a întocmit și comunicat actele de executare contestate cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale.  În cauză, prin procesul-verbal de sechestru contestat, bunurile pentru care s-a dispus sechestrul nu sunt folosite direct în activitateа се constituie principala sursă de venit, respectiv cea de executor judecătoresc, fiind aplicat asupra unui autoturism și asupra unei remorci. Mai mult, contestatorul nu a făcut dovada că aceste bunuri ar fi afectate direct exercitării profesiei de executor judecătoresc“, s-a apărat ANAF în instanță. 

S-a intors roata! Un executor judecatoresc din Constanta este executat... de ANAF, pentru o datorie de peste 58.000 de euroANAF Constanța

Faptul că autoturismul și remorca erau înregistrate în patrimoniul Biroului Executorului Judecătoresc nu constituie un impediment la executare, întrucât bunurile afectate activității profesionale răspund pentru creanțele generate de acea activitate, în același mod în care patrimoniul unei persoane fizice autorizate răspunde pentru obligațiile rezultate din exploatarea activității economice.

Judecătoria Constanța: în mod corect organul fiscal a procedat la indisponibilizarea imobilului proprietatea contestatorului

Instanța a reținut ca neîntemeiate apărările contestatorului, în condiţiile în care legea dă și posibilitatea urmăririi bunurilor biroului executorului judecătoresc, în măsura în care bunurile din patrimoniul acestuia nu sunt afectate direct exercitării unei profesii autorizate. „În egală măsură instanța a reținut și faptul că actul de executare contestat este un procesul-verbal de sechestru, ce constituie o măsură asiguratorie în vederea garantării recuperării debitului și nicidecum un act de executare silită prin care obține  în mod direct realizarea creanței. Sechestrul a fost înființat tocmai pentru ipoteza în care îndestularea creanței nu s-ar putea realiza prin urmărirea bunurilor fizice, astfel încât în mod corect organul fiscal a procedat la indisponibilizarea imobilului proprietatea contestatorului“, se arată în motivarea instanței. 

S-a intors roata! Un executor judecatoresc din Constanta este executat... de ANAF, pentru o datorie de peste 58.000 de euro

Pentru motivele arătate, instanța a respins contestația la executare ca neîntemeiată, pe 20 martie a.c., însă BEJ Ionel Munteanu a formulat apel, la Tribunalul Constanța, pe 9 iulie a.c.

Menționăm că Ionel Munteanu nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere, a cesta având telefonul închis. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
recuperator legal! Acum e si el recuperat!
1
0
Si cand va fi executata si Sarkis Ionica? O femeie fara scrupule care nu are solutii de nici o natura vis a vis de orice debitor... face haz de necaz si impreuna cu familia spagara detine un parc auto de super lux fix in fata biroului asa zisei executoare judecatoareasca!
0
0
Fmm vasile gabriel
3
0