S-a LUPTAT să aibă CAZIERUL CURAT, după o FAPTĂ din 2004!
S-a LUPTAT să aibă CAZIERUL CURAT, după o FAPTĂ din 2004!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCiprian Alexandru Florea a reușit să scape de pata ce o avea pe cazier. Acesta a fost condamnat la finalul anului 2005, decizie rămasă definitivă în 2007, la 5 ani de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte. Magistrații Curții de Apel Constanța i-au admis contestația pe 12 octombrie.
foto: gândul.ro
”Admite contestația formulată de petentul contestator Florea Ciprian Alexandru împotriva sentinței penale nr.393/14.07.2021 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr.3115/118/2021. Desființează în totalitate sentința penală atacată și, rejudecând, admite cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul condamnat Florea Ciprian Alexandru. Dispune reabilitarea judecătorească a petentului Florea Ciprian Alexandru, condamnat prin sentința penală nr.568/28.12.2005 a Tribunalului Constanța, definitivă prin decizia penală nr.1820/02.04.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la pedeapsa de 5 ani închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.183 Cod penal 1968. Înlătură din cuprinsul sentinței atacate dispozițiile privind obligarea petentului Florea Ciprian Alexandru la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă”, potrivit minutei judecătorești a Curții de Apel Constanța.
Fapta a avut loc în anul 2004, când Florea se afla în mașină alături de prietena sa (ea fiind la volan). Un pieton a traversat neregulamentar, femeia a frânat și l-a claxonat, iar pietonul ar fi început să-i adreseze cuvinte jignitoare. În acel moment, Ciprian Alexandru Florea a coborât din vehicul și s-a luat la harță cu bărbatul în cauză. Au început să se lovească, iar pietonul a căzut și s-a lovit la cap, rămânând inconștient. Din păcate, a murit la spital. Ciprian Alexandru Florea ar fi fugit de la fața locului. Potrivit anchetei de la acea vreme, inculpatul ar fi fost nesincer pe parcursul cercetărilor, prezentând o altă variantă și ar fi încercat să influențeze martorii. De precizat este că Florea salvase o copilă de la înec înainte de cumplita altercație.
De dată recentă, acesta ceruse reabilitarea judecătorească, dar Tribunalul Constanța i-a respins cererea. A depus contestație, care i-a fost admisă de Curtea de Apel Constanța, pe 12 octombrie 2021.
Liliana IONIȚĂ
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
4.3° Constanța 





.jpeg_t.jpeg)





.jpg_t.jpg)



