Să ne aducem aminte: nu toţi eroii sunt patrioţi

În această perioadă se împlinesc 24 de ani de când pastorul reformat Laszlo Tokeş, din Timişoara, refuza să părăsească parohia, devenind astfel fitilul unei revolte în masă, a scânteii de speranţă şi a dorinţei de a ne elibera, definitiv, de dictatură.

Duminica trecută, Tokeş a predat Bisericii Reformate din Timişoara medalia "Steaua României" în grad de Cavaler şi ordinul prin care i-a fost conferită, spunând că, dacă vreo persoană doreşte să îi ia înapoi distincţia, să meargă la Timişoara, atitudine care încununează un sfert de secol de dispreţ notoriu din partea pastorului pentru ţara care l-a ţinut "în braţe" cu tot felul de recunoştinţe, privilegii, medalii şi funcţii. Referitor la funcţii, europarlamentarul Tokeş a fost abordat cu stupefacţie în plenul Parlamentului European, fiind întrebat ce ţară reprezintă mai exact, România sau Ungaria? Dar, pentru că vorbim de eroi şi nu de funcţii, Constanţa nu face notă discordantă. "Oraşul martir", din greu de înţeles care motive, nu lipseşte de pe harta Revoluţiei din decembrie 1989 şi nici din literatura de specialitate, precum "Preţul libertăţii la Constanţa", scrisă de Ioan Maliciuc, "La Revoluţie se şi moare, nu-i aşa?", de Remus Macovei sau "Teroriştii printre noi", de Grigore Cartianu, trei volume cu mărturii inedite şi menite să evidenţieze adevărul din timpul acelor zile haotice. Aşadar, să ne amintim. În judeţul Constanţa, la Revoluţie, au murit 29 de persoane, iar alte 88 au fost rănite, în timp ce în municipiu au murit 20 de persoane şi alte 79 au fost rănite. Revolta a izbucnit după 22 decembrie, când Ceauşescu dispăruse din "peisaj", iar trasoarele mitralierelor nu-şi mai aveau rostul. Mai mult, Marina Militară a scos navele în larg, datorită ţintelor neidentificate care apăreau pe aparatele de radar, iar Armata se mobiliza pentru "debarcarea trupelor sovietice", la aeroportul Mihail Kogălniceanu. Pe de altă parte, haosul implementat între Armată, Securitate şi Gărzile Patriotice a dus la trageri de focuri complet aiurea şi non-necesare pe bulevardul 1 Mai, releul TV de la Tuzla sau în porturile Mangalia şi Constanţa, dar şi la Gara Constanţa, unde mărturie stă şi astăzi scris pe blocul turn de vis-a-vis: "Jos comunismul!" şi de unde se trăgea "într-o veselie", fără nici un scop. Tot la Gară au murit patru persoane, în urma unei confruntări complet tembele, din cauza non-comunicării: întăririle de la Centrul de Scafandri au fost percepute drept "terorişti" de studenţii de anul I de la Marină, care i-au întâmpinat, speriaţi, cu gloanţe în plin.

Capcana dezinformărilor de la TVR, de unde se anunţau apă otrăvită la robinete, desanturi sovietice, paraşutişti, terorişti şi alte armate imaginare a funcţionat şi la Constanţa. Oraşul nostru "martir" s-a mobilizat după "fuga dictatorului". Puhoaie de oameni s-au adunat la sediul actualei Primării, care au spart geamuri, l-au speriat îngrozitor pe prim-secretarul de partid, Mihai Marina şi s-a furat cam tot ce era prin preajmă: televizoare, covoare, tablouri, haine din cuiere ş.a.m.d. Tot de domeniul "martiriului" ţine şi organizarea ireproşabilă, prin cele mai multe organe provizorii de conducere din ţară. Mai exact, cinci: la Miliţie, Securitate, Muzeul Marinei şi două la Primărie. Dintre ele, cel mai interesant a fost cel organizat de lăutarul Lazăr Cercel, care era cât pe-aci să-l arunce pe Marina de la etaj, în faţa mulţimii şi care, ulterior, scanda cu patos: "Forţa Farul"! Din cadrul celui dintâi Consiliu Judeţean al Constanţei a făcut parte şi elevul de liceu, Ionuţ Badea, care ţipa ulterior în telefon la ministrul Învăţământului: "Reformaţi, dom-le, şcoala. Că nu mai merge"! În 1990, elevul oraşului "martir" a plecat în Australia. Aşadar, nu toţi eroii sunt patrioţi, mai ales în oraşul cu peste 1.000 de carnete de revoluţionar, mai multe decât în oraşele unde chiar s-a luptat pe bune, precum Timişoara, Cluj-Napoca sau Sibiu. Tot eroi au fost şi cei care scandau la Primărie, în timpul Revoluţiei, "părerea Republicii Populare Chineze", se întrebau dacă morţii de la Timişoara "şi-au recăpătat viaţa", aşteptau "Învierea" de Crăciun sau fetiţa din Valu lui Traian care lustruia caschetele soldaţilor cu cafea, să nu lucească. Ea a devenit astfel, de la trei ani, "ca la Altex", revoluţionar. Părinţii mei şi ai altora, din păcate, n-au fost la fel de "inspiraţi" într-o ţară atât de atentă la martiri şi eroi.

Marius Florian VASILE