Sărbătorile pascale, de la religie la marketing: tradiţia mielului sacrificat, împrumutată

Pasca cu brânză şi ouăle ‘disco’, nici o legătură cu religia

Orice sărbătoare, pe lângă conotaţia ei religioasă, este exploatată de către mici şi marii comercianţi în scop de marketing. Astfel, s-a ajuns, de la ouăle roşii reucnoscută de către religie ca un anumit simbol, la ouă „disco”, de la pasca biserciească la cocăturile umplute cu brânză şi alte mirodenii, până la iepuraş şi chiar miei sacrificaţi. Preotul Eugen Tănăsescu a explicat, pe larg, legătura obiceiurilor cu religia.

Pentru creştinii ortodocşi, cea mai mare sărbătoare din an este Învierea Domnului, o sărbătoare a familiei, a iertării. An de an, rudele se întâlnesc în jurul mesei şi sărbătoresc Paştele cu bucate impresionante, cu ouă roşii, cu miel, pască şi alte preparate tradiţionale.

Sacrificiul mielului pascal a trecut, de la religia iudaică, şi la creştini care, în fiecare an de Sfintele Paşti, jertfesc un miel a cărui semnificaţie religioasă cei credincioşi n-o mai cunosc şi se mulţumesc doar să spună că aşa au pomenit ca de acest mare praznic să se taie un animal. Preotul Eugen Tănăsescu explică semnificaţia sacrificării mielului.

„Tradiţia sacrificării mielului vine din religia iudaică şi reprezentintă sacrificiul lui Mesia, mielul reprezintă pe Hristos. De aceea, sacrificarea mielului în tradiţia culinară a trecut, cumva şi-n creştinism. Dar nu mai are semnificaţia din iraism, este doar un obicei culinar. Pentru noi mielul pascal rămâne mântuitorul Hristos care se sacrifică prin sfânta liturghie.

Nu mai are semnificaţie religioasă în creştinism. Odată cu sacrificiul lui Hristos, s-a împlinit acel simbolism al mielului pascal. Din cauza tradiţiilor culinare bogate, s-a apelat şi la treaba asta. Masa de sărbători a ajuns să oscileze între agapă tradiţională creştinească şi consumismul de toate zilele. Unii înţeleg doar rostul de consum”, a spus preotul Tănăsescu.

Cât despre simbolistica ouălor de Paşte, puţini o cunosc, cu adevărat. Oul era dat în dar, fiind considerat simbol al echilibrului, al vieţii şi al reinnoirii naturii, iar roşu reprezintă sângele lui Hristos. Însă, sunt şi anumite legende care povestesc despre simbolul ouălelor roşii.

„Ouăle roşii sunt venite dintr-o tradiţie creştinească, există o legendă. În momentul în care a înviat Hristos, vestea a început să se răspândească şi romanii din vremea aceea nu prea credeau.

Una dintre căpeteniile romane, când a auzit că a înviat, ar fi spus: „ A înviat Hristos când s-or înroşi ouăle alea din coş”. În momentul acela s-ar fi înroşit ouăle. Altă tradiţie spune că ouăle sunt roşii pentru că oul reprezintă simbolul vieţii, iar roşul reprezintă sângele vărsat de Hristos”, a explicat preotul.

Însă, cele mai multe gospodine, aleg să vopsească ouăle, pe lângă tradiţionalul roşu, în fel şi fel de culori...”disco”. Acest aspect nu este văzut cu ochi buni de reprezentanţii Bisericii.

„Astăzi, a apărut această sclifoseală a oului disco. Ouă multicolore, ca şi cum veselia de culori ar conta în această sărbătoare. Aceasta este tragedia omului contemporan că, din păcate, schimbă semnificaţiile autentice ale sărbătorii, cu tot felul de surogate, cu lucruri de import”, a precizat proetul Eugen Tănăsescu.

IEPURAŞUL, o strategie de marketing! Şi pentru Iepuraşul, care vine încărcat cu fel şi fel de cadouri, preotul Tănăsescu are o explicaţie. „Iepusaşul care nu are absolut nicio legătură cu sărbătoarea pascală. Dimpotrivă, iepuraşul e simbolul virilităţii, al înmulţirii. E un simbol de marketing”.

Cât despre pasca cu brânză, nuci şi şi alte mirodenii, pregătie de gospodine în fiecare an de Paşte, preotul spune că nu are nicio legătură cu religia. „Pasca este pâinea pe care preoţii o sfinţesc în noapte de Paşte. Pâinea aceasta se sfinţeşte în mod deosebit, este o rugăciune specială care se spune.

Au intrat în tradiţia culinară tot felul de cocături sub formă de pască. Pască cu brânză, de exemplu, dar n-are nicio legătură cu religia. Din contră, e o cădere religioasă, pentru că noi luăm pasca de la sfânta biserică, înainte de a consuma orice altceva. Dar, pentru că gospodinele obişnuiesc să facă tot felul de cocături, au luat obiceiul lăsat ca o plăcintă copată în cuptor s-o numească pască, care n-are legătura cu pasca bisericească”, a conchis Eugen Tănăsescu.