Scandal după decizia desființării Școlii nr.10 ”Mihail Koiciu”. Decizia... la mâna instanței
Scandal după decizia desființării Școlii nr.10 ”Mihail Koiciu”. Decizia... la mâna instanței
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestConsiliul Local Constanța a votat, în luna octombrie 2024, proiectul de hotărâre prin care Școala nr.10 ”Mihail Koiciu” se desființează și devine parte integrantă a Școlii nr.30 ”Gheorghe Țițeica”. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Constanța, decizia a fost luată în urma unei analize făcută cu reprezentanții Primăriei Constanța. Numai că, hotărârea nu este văzută cu ochi buni de reprezentanții Școlii 10, care au demarat procedurile în vederea anulării actului administrativ. Directorul Școlii nr.10, Cătălina Dumbravă, spune că în luarea acestei decizii nu au fost consultați niciodată, acesta fiind motivul pentru care au atacat în instanță Hotărârea Consiliului Local.
Primăria Constanța a solicitat Inspectoratului Școlar Județean o serie de statistici în vederea eficientizării învățământului constănțean prin comasarea unor unități de învățământ care în ultimii ani nu mai sunt extrem de atractive. Acest lucru a fost făcut și în contextul în care Primăria Constanța a demarat un amplu proces de reabilitare a clădirilor unităților de învățământ. În urma analizei și a informațiilor oferite de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, s-a luat decizia desființării din punct de vedere juridic a Școlii nr.10 ”Mihail Koiciu”, lucru reflectat în Hotărârea Consiliului Local Constanța adoptată în octombrie 2024.
”Rețeaua școlară este apanajul administrației publice locale. Noi am avut consultări cu reprezentanții Primăriei. Logica acestor consultări și acestor opinii pe care noi le-am înaintat este legată de faptul că și actualmente Școala nr.10 nu utilizează spațiul la capacitatea maximă, având 3 clase pregătitoare ale Școlii nr.23 pe care le găzduiește. Pe de o parte discutăm pe ceea ce știm că se va întâmpla acum pe înscrierea pe învățământul primar, și anume că va trebui să relocăm anumite clase, dar și faptul că unele școli sunt mai puțin dorite.
Din punctul meu de vedere este un avantaj pentru Școala nr.10 că va fi preluată de Școala nr. 30 și împrumută astfel din imaginea acestei școli. Pe de altă parte nu există niciun deficit care s-ar crea pentru că dispare doar un post de director”, a declarat inspectorul general școlar Sorin Mihai.
El a precizat că nu există niciun fel de prejudiciu creat nici elevilor și nici angajaților, ba mai mult, această mutare ar aduce doar beneficii.
”Din punctul meu de vedere ceea ce se întâmplă acolo este strict acțiunea doamnei directoare. Noi am și înaintat către serviciul de audit din cadrul Primăriei Constanța documente care atestă faptul că felul în care și-au angajat avocatul este unul care nu respectă legislația în vigoare. Ceea ce spun ei că s-ar crea anumite prejudicii, aici va aprecia instanța. Din punctul nostru de vedere nu există niciun prejudiciu, ba din contră sunt numai avantaje și pentru elevii și pentru angajații Școlii nr.10. Toți elevii și angajații Școlii nr.10 devin ai Școlii nr.30”, a explicat Sorin Mihai.
Contactată de Cotidianul Replica de Constanța, directorul Școlii nr.10, Cătălina Dumbravă, a declarat că în luarea acestei decizii de desființare nu a fost niciodată consultată.
”Noi nu am fost niciodată consultați sau anunțați. Pur și simplu ni s-a spus că prin acea hotărâre a Consiliului Local suntem desființați. Acțiunea noastră în instanță este justificată pentru că dorim să aflăm și noi cum s-a ajuns la o astfel de decizie. În ceea ce privește avocatul, noi l-am angajat conform prevederilor legale în vigoare pentru că nu ne permitem să facem altfel”, a declarat Cătălina Dumbravă.
Dacă decizia instanței vine și confirmă punerea în aplicare a Hotărârii Consiliului Local Constanța din octombrie 2024, începând cu anul școlar 2025-2026, Școala nr.10 devine parte integrantă a Școlii nr.30 ”Gheorghe Țițeica”. Acest lucru nu este chiar pe placul tuturor cadrelor didactice de la această unitate de învățământ. Sunt profesori care consideră că preluarea Școlii nr.10 ar trage în jos Școala nr.30, având în vedere pregătirea elevilor de acolo. Directorul Școlii nr.30 ”Gheroghe Țițeica”, Florentina Țigmeanu, a declarat: ”Nu vreau să comentez în vreun fel această situație. Aștept decizia instanței”.
Așadar, în zilele următoare vom afla dacă instanța va menține prevederile HCL de desființare a Școlii nr.10 ”Mihai Koiciu” și integrarea ei în cadrul Școlii nr.30 ”Gheorghe Țițeica”, sau va anula hotărârea și Școala nr.10 ”Mihai Koiciu” va rămâne în continuare cu personalitate juridică.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
13.9° Constanța 












.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)