Scandal între două găști, în Mamaia, în toiul nopții! Video
Scandal între două găști, în Mamaia, în toiul nopții! Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPolițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați, la data de 16 mai a.c., în jurul orei 3.00, prin apel 112, cu privire la un conflict, produs între două grupuri de persoane aflate în stațiunea Mamaia, în urma unui conflict verbal. Toți cei implicați au fost identificați, legitimați și amendați de oamenii legii.
„La data de 16 mai a.c., în jurul orei 3.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la un conflict, produs între două grupuri de persoane aflate în stațiunea Mamaia.
Din primele investigații efectuate la fața locului a reieșit că, în urma unui conflict verbal, un grup de persoane ar fi adresat injurii unui alt grup de persoane, iar ulterior cele două grupuri ar fi început să se alerge, pe bulevardul Mamaia din stațiunea Mamaia.
Toți cei implicați au fost identificați și legitimați, 3 dintre aceștia fiind sancționați contravențional, conform Legii 61/1991 cu amenzi în valoare totală de 10.000 de lei.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că între cele două grupuri de persoane nu au existat agresiuni fizice“, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Video:
sursa video: Oficial TV
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
10.9° Constanța 








.jpeg_t.jpeg)

.jpg_t.jpg)



.jpeg_t.jpeg)
