REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.6° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
19.6° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Scandal la ședința CGMB pe tema facturilor la încălzire. Daniel Băluţă anunță grevă și plângeri penale

Scandal la ședința CGMB pe tema facturilor la încălzire. Daniel Băluţă anunță grevă și plângeri penale

Lorena CRISTEA 24 februarie 2026 | 12:43 663

Şedinţa extraordinară a Consiliului General al Capitalei, unde urma să se voteze un proiect de hotărâre care prevede ca bucureștenii să nu plătească pentru apa caldă și căldura care nu au ajuns la parametri normali, nu a avut loc din cauza lipsei de cvorum.

Scandal la sedinta CGMB pe tema facturilor la incalzire. Daniel Baluta anunta greva si plangeri penale

Ședinţa CGMB a fost convocată de grupurile PSD şi PUSL, dar numărul consilierilor municipali prezenţi în sală sau online a variat între 23 şi 28, insuficient pentru a valida şedinţa, potrivit Agerpres.

În sală s-a aflat şi primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, care s-a prezentat purtând un tricou cu mesajele #săfacemdreptate şi #NuPrimeştiNuPlăteşti.

Băluță: „Nu vom vedea”

Primarul general Ciprian Ciucu nu a fost prezent, iar Daniel Băluță l-a acuzat că blochează intenționat acest proiect. Edilul Sectorului 4 a anunţat că social-democraţii vor intra în grevă până când aparatul de specialitate al primarului general îşi va îndeplini atribuţiile.

„Din păcate, este o zi foarte tristă, pentru că în ciuda faptului că acest proiect a întrunit o majoritate, primarul general și aparatele de specialitate au făcut tot ce le-a stat în putință să blocheze acest proiect”, a declarat Daniel Băluță, într-o declarație de presă.

Băluță a mai anunțat că grupul PSD va convoca o nouă şedinţă extraordinară miercuri.

„Nu vom ceda. În cursul zilei de mâine, vom convoca o altă şedinţă, având aceeaşi temă. Până când aparatul de specialitate al primarului îşi va face datoria, grupul de consilieri PSD – şi fac apel şi la celelalte partide politice să facă acest lucru – va intra în grevă. Nu vom fi prezenţi până când această nedreptate nu va fi reparată. Cerem demisia de îndată a secretarului general al Primăriei şi a tuturor celor care nu şi-au făcut datoria, nerespectând Codul administrativ, astfel încât în termen de trei zile, aşa cum legea prevede, să redacteze documentele necesare pentru derularea în bune condiţii a şedinţei”, a spus Băluţă.

Băluță, despre Ciucu: „Un om fără scrupule”

Edilul de sector a menţionat că PSD va face plângeri penale pentru abuz în serviciu.

„Pentru toţi aceşti abuzatori vom face, în cursul acestei săptămâni, plângeri penale pentru abuz în serviciu pentru că, din păcate, au luat această primărie pe persoană fizică, au creat un adevărat grup infracţional organizat condus de primarul Ciprian Ciucu. Lucrurile acestea nu pot să continue. Sper că bucureştenii au văzut cine este cu adevărat Ciprian Ciucu. În spatele privirii sale se ascunde un om fără scrupule, un om capabil să facă absolut orice pentru a-şi atinge obiectivele meschine care nu au nicio legătură cu dreptatea, cu bucureştenii, cu investiţiile, cu termia, cu transportul. Este un individ preocupat de răfuieli politice, un individ care a instituit în această instituţie cenzura, dovadă este nota de serviciu pe care a trimis-o, doreşte să controleze tot. Dânsul uită că nu trăieşte în Coreea de Nord, trăieşte în România”, a adăugat Băluţă, potrivit hotnews.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere