REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
14.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Scandal la TVR. Angajații se revoltă împotriva deciziilor Adrianei Săftoiu și amenință cu greva generală

Scandal la TVR. Angajații se revoltă împotriva deciziilor Adrianei Săftoiu și amenință cu greva generală

Lorena CRISTEA 2 iunie 2026 | 15:11 1067

Angajații TVR au decis declanșarea conflictului colectiv de muncă, acuzând conducerea instituției că încearcă să elimine o serie de drepturi salariale și profesionale prevăzute în actualul Contract Colectiv de Muncă (CCM).

Scandal la TVR. Angajatii se revolta impotriva deciziilor Adrianei Saftoiu si ameninta cu greva generalaAdriana Săftoiu

Decizia a fost adoptată în unanimitate de Adunarea Generală a Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind – Filiala MediaSind TVR, în cadrul unei ședințe extraordinare desfășurate simultan la sediul central din București și în studiourile teritoriale din Craiova, Iași, Timișoara, Târgu Mureș și Cluj.

Sindicatul acuză conducerea TVR că vrea să elimine drepturi câștigate

Potrivit reprezentanților sindicali, conflictul a fost declanșat după negocierile pentru noul Contract Colectiv de Muncă, în care echipa desemnată de președintele-director general al TVR, Ana Adriana Săftoiu, ar fi propus eliminarea unor beneficii negociate de-a lungul anilor.

„Această decizie reprezintă răspunsul ferm și fără echivoc al salariaților la politica agresivă, arogantă și disprețuitoare promovată de președintele-director general al SRTv, Ana Adriana Săftoiu, care încearcă să impună un CCM ce elimină atât drepturi profesionale, cât și financiare obținute prin ani de negocieri și lupte sindicale. Sub pretextul unor constrângeri bugetare, Adriana Săftoiu urmărește reducerea angajaților la statutul unor simpli executanți, lipsiți de orice protecție profesională și le oferă mult sub nivelul prevăzut de actualul CCM”, transmite MediaSind TVR.

Sindicaliștii susțin că printre drepturile vizate se numără: eliminarea salariului minim pe unitate majorat cu 5%, eliminarea indexării salariale cu rata inflației, a primelor pentru pensionare, a primelor de Crăciun și Paște, precum și a altor drepturi negociate în CCM.

„În mod revoltător, conducerea TVR insistă să elimine aceste drepturi, deși majoritatea sunt suspendate în prezent prin ordonanțe de urgență și nu produc niciun impact  financiar imediat asupra instituției”, susțin aceștia.

Reprezentanții angajaților reclamă faptul că multe dintre aceste drepturi sunt suspendate în prezent prin acte normative și nu generează costuri suplimentare imediate pentru instituție.

Acuzații privind plata muncii suplimentare sub nivelul prevăzut de lege

Sindicatul susține că noile propuneri ar reduce și compensațiile pentru activitatea desfășurată în weekend, în zilele de sărbătoare legală sau peste program.

Potrivit MediaSind TVR, angajații ar urma să primească sporuri de aproximativ 30%, nivel considerat insuficient comparativ cu prevederile legislației muncii.

Totodată, sindicaliștii critică lipsa de transparență privind colaborările externe ale televiziunii publice și solicită explicații privind creșterea bugetului alocat acestora.

Liderii sindicali: „TVR riscă să devină un instrument politic”

Liderii SRJ MediaSind și MediaSind TVR, Cristi Godinac și Sorin Torică, au acuzat conducerea instituției că încearcă să slăbească protecția profesională a jurnaliștilor și să elimine mecanisme importante de independență editorială.

Aceștia susțin că eliminarea unor prevederi din Contractul Colectiv de Muncă și a clauzei de conștiință a jurnalistului ar putea afecta independența profesională a angajaților televiziunii publice.

Sindicaliștii au criticat și lipsa unor măsuri guvernamentale pentru consolidarea finanțării instituțiilor publice de media, invocând prevederile Regulamentului european privind libertatea mass-media (EMFA).

Angajații TVR amenință cu greva generală

Reprezentanții salariaților avertizează că, în lipsa unui acord privind noul Contract Colectiv de Muncă, protestele ar putea escalada.

„Angajații TVR transmit un semnal clar și răspicat – dacă nu va fi semnat un nou CCM vor recurge la măsuri de protest mult mai dure, inclusiv greva generală. Dacă șefa TVR va continua să insiste asupra eliminării drepturilor angajaților, întreaga responsabilitate pentru degradarea climatului social și a distrugerii Televiziunii Române îi va aparține în totalitate.”, se arată în comunicatul MediaSind TVR, potrivit știripesurse.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
faceti o comparatie intre sporurile si salariile de stat si cele din firmele private. de vina nu sint salariati de stat, ci cei care le-au dat aceste privilegii! e greu sa aduci lumea cu picioarele pe pamint!
0
0
Dao moouyeenuvrei teveristo , una și atât! De foame!
1
2