REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
13.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

SCANDAL URIAȘ cu Liviu Dragnea, în plenul Parlamentului

SCANDAL URIAȘ cu Liviu Dragnea, în plenul Parlamentului

Replica API 14 februarie 2019 | 23:30 265

După adoptarea, joi în plen, a amendamentului care prevede creșterea alocației copiilor, Opoziția l-a acuzat pe Liviu Dragnea că le-a confiscat propunerea. În replică, liderul social-democrat a spus că nu are statura unui om de stat paralel, notează stiripesurse.ro.

După ce parlamentarii au adoptat un amendament al PNL care prevede majorarea alocației de stat pentru copii de la 84 lei la 150 de lei, bani luați din excedentul înregistrat de Bugetul asigurărilor sociale, avut loc o ședință fulger la grupul PSD, în pauza de consultări. Revenind în plen, Liviu Dragnea a propus modificarea sursei de finanțare, astfel liderul PSD propune ca banii pentru majorarea alocațiilor de stat pentru copii să fie luați prin creșterea deficitului bugetar de la 2.55% la 2.76%.

După ce amendamentul liderului PSD a fost admis, a existat un schimb de replici între Liviu Dragnea și parlamentarii Opoziției.

Dragnea a afirmat că amendamentul Opoziției este „demagogic”, sursa de finanțare pentru implementarea acestuia fiind inaplicabilă.

„Un amendament demagogic este un amendament care nu poate fi pus în aplicare, care a fost făcut de oameni care habar nu au de regulile și legislația financiar bugetară și l-au făcut fără să se gândească că ar putea fi adoptat, urmând ca ulterior într-adevăr banii să nu ajungă la copii pentru că nu exista sursa de finanțare. (...) Vă mulțumesc pentru acest vot, pentru că abia acum există bani reali pentru majorarea alocațiilor pentru copii, restul e circ. ”, a susținut Liviu Dragnea, în plen, la debaterea bugetului de stat pentru anul 2019.

În replică, inițiatorul amendamentului, deputatul PNL Robert Sighiartău, i-a cerut acestuia demisia în plen.

„Dați copiilor alocații. Amendamentul pentru creșterea alocațiilor însemnă demagogie pentru dumneavoastră? Pentru pensii special aveți bani, pentru clienteala pesedistă aveți bani, pentru cele 27 de ministere și peste 150 de secretar de stat aveți bani, pentru amante, nepotism distrugeți țara domnule Dragnea, dați-vă demisia. PSD-ALDE a votat împotriva majorării alocațiilor copiilor la Senat. Să vă fie rușine încă o data, că vă bateți joc de viitorul copiilor”, a afirmat Sighiartău.

„PMP a susținut de la început această inițiativă. Copii trebuie să aibă o alocație mai bună. PSD s-a opus, ăsta este adevărul. Nu încercați să confiscați o inițiativă pe care ați încercat să o compromiteți. S-a majorat această inițiativă pentru că copiii merită mai mult”, a spus Tomac, în plen.

„Demagogia este atunci când te lipeşti de un lucru bun care nu-ţi aparţine în încercare de a căuta imagine. Există două realităţi, două idei bune, amendamente bune ale PNL - masă la şcoală şi alocaţia copiilor la care domnul Dragnea s-a lipit. Domnul Dragnea a a firmat de aici de la acest microfon că a rezolvat problema finanţării. Nimic mai fals! L-aţi citit? Aici se spune că nu se rezolvă problema finanţării ci doar creştem deficitul bugetar. Ştiţi de ce? Pentru că există o lege o lege a plafoanelor bugetare. (...) Astăzi s-a creat premisa ca dvs să modificaţi legea plafoanelor bugetare şi cu siguranţă să întârziaţi intrarea în plată a alocaţiilor pentru copii. Este cel mai parşiv demers pe care cineva poate să.l facă de la această tribună după un vot dat. Aţi amânat intrarea în plată a alocaţiilor pentru copii pentru că sunteţi nevoiţi să modificaţi legea plafoanelor bugetare”, a afirmat Turcan.

„Domnul Dragnea e mai mare ruşinea că v-aţi folosit de pretextul corelării legislative a acestui amendament. De fapt aţi modificat pe fond amendamentul pe care chiar colegi ai dvs l-au votat mai devreme. De fapt asta este adevărata demagogie de care dvs aţi dat dovadă astăzi”, a declarat Cristina Prună, de la USR, în plenul reunit al Parlamentului.

În replica tuturor acuzațiilor, Liviu Dragnea a afirmat că a modificat doar sursa de finanțare, așadar copiii își vor primi alocațiile majorate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pt copiii nostri nu aveti bani, dar pt voi infractorilor ati avut. Cine o sa va mai plateasca voua pensiile alea uriase? Natalitatea scade din ce in ce mai mult.
4
0
Nu mai da vina pe mine eu stapanesc fenomenul.....
0
0
Daca actiunea PNLului nu e pur demagogica, de ce s-au opus la marirea salariilor? Nu o mai tineti minte pe mareata lor presedinta cand spune ""cine mareste salariile este vandut Moscovei""?
6
2
Daca era vorba de Catedrala Mantuirii se gaseau surse de finantare!Va m.... c.. de hoti!
17
3

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212