Scump, foarte scump! Trei milioane de lei, pentru repararea drumurilor din Adamclisi
Scump, foarte scump! Trei milioane de lei, pentru repararea drumurilor din Adamclisi
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPrimăria Adamclisi a atribuit recent firmei Asfalt Dobrogea, un contract de peste 3 milioane de lei. Societatea administrată de Iurin Pancencu, fost aspirant la Primăria Năvodari, va încasa această sumă pentru modernizarea unor străzi din localitatea Urluia, care au o lungime totală de doar 2,058 km.
Primăria Adamclisi a atribuit recent firmei Asfalt Dobrogea un contract privind executarea lucrărilor din cadrul obiectivul de investiții “Modernizare străzi în interiorul localității Urluia, comuna Adamclisi- Etapa II”. Valoarea totală estimată a contractului este de 3.189.541,50 de lei, fără TVA. Străzile care urmează să beneficieze de lucrările de modernizare sunt situate în localitatea Urluia și au o lungime o lungime totală de doar 2, 058 km. Mai exact, este vorba despre strada Nicolae Bălcescu, strada Ștefan cel Mare, strada Matei Basarab, strada Mihai Viteazu și strada Zorilor.
Proiectul este finanțat de Ministerul Dezvoltării, prin Programul național de investiții ”Anghel Saligny”. Pentru prima etapă a acestuia, comuna Adamclisi a obținut suma de 3.992.036,09 de lei, iar pentru cea de-a doua i-au fost alocate fonduri în valoare de 3.507.963,91 de lei.
Date despre Asfalt Dobrogea SRL
Societatea are sediul în Constanţa, fiind înființată în anul 2008. Asociați sunt Iurin Pancencu, care deține și funcția de administrator și Vasilica Comănescu, soția defunctul Grigore Comănescu, din judeţul Călăraşi, care era asociat majoritar. În anul fiscal 2022, firma a înregistrat o cifră de afaceri de 83.371.721 de lei, profit în valoare de 6.464.952 de lei și datorii ce se ridică la suma de 106.274.705 de lei.
Menționăm faptul că, lucrările din cadrul primei etape a obiectivului de investiții “Modernizare străzi în interiorul localității Urluia, comuna Adamclisi” au fost executate tot de Asfalt Dobrogea, care a încasat de pe urma acestui contract nu mai puțin de 4.119.540,52 de lei, fără TVA.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
8.4° Constanța 















