Se MODIFICĂ Regulamentul de funcţionare al Comisiei Tehnice de Urbanism
Se MODIFICĂ Regulamentul de funcţionare al Comisiei Tehnice de Urbanism
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestProiectul de hotărâre privind aprobarea componenței Comisiei Tehnice de Urbanism a Primăriei Constanța şi a Regulamentului de funcţionare a comisiei s-a aflat, zilele acestea, în atenția comisiei de specialitate a CL, în speţă Comisia de Urbanism, formată din consilierii locali Daniel Tatu, care este şi preşedintele comisiei, Mihaela Andrei, ambii din PNL, Cristiana Popescu și Cătălin Iacob, de la USR-PLUS, și Costin Răsăuțeanu- PSD. Aceștia nu au dat, în şedinţa de lucru, aviz proiectului, din mai multe motive, unul dintre acesta fiind semnalat și de ziarul Replica, recent. Componența Comisiei Tehnice de Urbanism propusă de Ordinul Arhitecţilor este, în mare parte, aceeași care ani de zile și-a adus aportul la distrugerea urbanistică a Constanței. Consilierii PNL şi USR-PLUS au venit cu propuneri privind modificarea Regulamentului de funcționare a acestei comisii. Noul arhitect şef, Dan Leu, este de acord cu propunerile de modificare a componenţei, urmând ca acesta să refacă Regulamentul, ţinând cont de amendamentele consilierilor locali din comisia de specialitate. Ulterior, dacă va primi aviz pozitiv în comisia de specialitate, va ajunge pe ordinea de zi, într-o viitoare ședință de Consiliul Local, şi va fi aprobat sau nu de aleşii locali.
Membrii Comisiei de Specialitate a Consiliului Local
Consilierii municipali PNL și cei ai Alianței USR-PLUS din cadrul Comisiei de Urbanism au amânat, la finele săptămânii trecute, proiectul ce trebuia să fie pe ordinea de zi a ședinței de consiliu local din noiembrie, privind constituirea Comisiei Tehnice de Urbanism din cadrul primăriei. Aceștia nu sunt de acord ca în componența Comisiei să fie nominalizate aceleași persoane care au făcut parte și în anii anteriori și au avut mai multe amendamente privind modificarea Regulamentului de funcționare a Comisiei.
Mihaela Andrei
Contactată telefonic, consilierul liberal Mihaela Andrei, membră a Comisiei de Urbanism a CL, ne-a confirmat că acest proiect a fost amânat, adică nu s-a dat avizul. „Am avut si o întâlnire de lucru cu arhitectul şef şi consilierii Aliantei USR PLUS, având în vedere că arhitectul este cel care va lucra direct cu această comisie şi a fost de acord cu propunerile noastre, de modificare a regulamentului. În umătoarea perioada se va lucra la definitivarea Regulamentului şi a componenţei comisiei”, a spus consilierul PNL. Consilierul liberal Mihaela Andrei a mai precizat:" Nu putem avea o amenajare şi reglementare urbanistică în interesul constănţeanului şi al Constantei cu acelaşi Regulament de funcţionare dacă în componenţa Comisiei se regăsesc în totalitate aceiaşi membri. Constanta are nevoie de o altă abordare şi viziune din punct de vedere urbanistic urgent”.
În concluzie, Dan Leu urmează să refacă regulamentul, ţinând cont şi de propunerile consilierilor din comisia de specialitate. Noul regulament ajunge, din nou, la Comisia de Urbanism care va da avizul urmând ca, în final, să ajungă, spre aprobare, în atenţia aleşilor locali, într-o şedinţă viitoare a Consiliului Local.
Nume arhitecților din Comisia Tehnică, asociate cu dezvoltatori imobiliari de marcă din Constanța
Ignis Nejla Duvagi, Mihai Isacov sau Marius Şocarici sunt câteva dintre numele ”veterane” din Comisia Tehnică de Urbanism. Ignis Nejla Duvagi este membră în Comisia Tehnică de Urbanism din 2013. Aceasta este arhitectul și principalul ”vinovat!” pentru elaborarea PUZ-ului Parc Tăbăcărie – Luna Park, inițiat de Oil Depol, firma soțului lui Ani Merlă, șefa Fondurilor Europene din Primăria Constanța. Proiectul prevede construcții de blocuri în Parcul Tăbăcăriei. Arhitectul se face „vinovat” și de alte proiecte întocmite pentru blocuri în cartiere de case.
Este acționară la societatea All Arhitectura, elaboratoarea a "n" PUZ-uri. Aceeaşi societate al cărei acţionar este membra din Comisia Tehnică de Urbanism a elaborat şi PUZ-ul societăţii 4 Ever Development SRL, pentru terenul din proximitatea DN2A (bulevardul Tomis), în vederea construirii unor blocuri cu 9 etaje, proiect contestat de locuitorii din zonă.
Un alt specialist în ale urbanisticii este Mihai Isacov, membru în comisie încă din 2013, apare ca elaborator al PUZ-ului pentru extinderea mall-ului din Tăbăcărie propunând supraetajarea parcării, dar este şi arhitectul firmei SC DDN Global, al cărui patron este Nicolae Duşu. Mihai Isacov este președintele OAR Dobrogea.
Marius Șocarici, asociat la Usonia SRL, a întocmit un PUZ în vederea construirii unui bloc cu 6 etaje pe strada Soveja, al căror beneficiari sunt notarii Eugen George Anastase şi Agnes Alina Anastase. Proiectul a stârnit revolta vecinilor. Şocarici mai este elaboratorul PUZ-ului al cărei beneficiar este SEASIDE INVEST S.R.L, privind un teren de pe Aurel Vlaicu, dar și altele.
Citește și:
CINE au FOST şi CINE SUNT membrii COMISIEI TEHNICE de URBANISM care au avizat MUTILAREA Constanţei
Mirela PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.8° Constanța 















