REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Se reia activitatea de examinare pentru obținerea permisului de conducere

Se reia activitatea de examinare pentru obținerea permisului de conducere

Replica API 19 mai 2020 | 00:18 7014

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor își reia activitatea de examinare la proba practică pentru obținerea permisului de conducere.

Începând de marți, 19 mai a.c., activitatea de programare a candidaților la proba practică (traseu) se reia și se va desfășura în funcție de evoluția situației epidemiologice. Pentru siguranța candidaților, dar și a angajaților serviciului public, a fost stabilit un set de măsuri, după cum urmează:

• înscrierea candidaților va fi făcută exclusiv de reprezentanții școlilor de șoferi, pentru a evita aglomerația la sediul Serviciului Public Comunitar Regime Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV);

• programarea la examen se va face în două intervale orare, la care vor avea acces doar candidatul și instructorul auto, respectându-se regulile de distanțare socială;

• examinatorul, candidatul și martorul vor purta echipamente de protecție pe toată durata probei practice, numărul maxim permis de persoane într-un autovehicul fiind trei;

• școlile de șoferi vor asigura igienizarea autovehiculelor, iar pentru ocupanți va fi pus la dispoziție un recipient cu dezinfectant;

• din listele de candidați vor fi excluse persoanele care figurează în izolare sau în carantină!

De menționat faptul că reprogramarea candidaților la proba practică se va desfășura în funcție de numărul de locuri disponibile, astfel:

• în perioada 19.05 – 29.05 se va desfășura exclusiv activitatea de reprogramare a candidaților care au fost anterior programați în perioada 17.03 – 29.05;

• începând cu data de 02.06 se va relua și activitatea de programare la proba practică a tuturor candidaților care îndeplinesc condițiile legale pentru susținerea examinării.

Important de subliniat este faptul că se menține măsura suspendării probei teoretice a examenului pentru obținerea permisului de conducere, până cel puțin la data de 14 iunie a.c., urmând ca reluarea acestei activități să fie comunicată în timp util.

„Considerăm că examinarea practică a tuturor candidaților se poate face în condiții de siguranță, respectând toate normele aflate în vigoare. Este important ca acest proces de examinare să continue, pentru că riscăm o supraaglomerare, în special în lunile de vară, dacă stăm să ne gândim că, de la declanșarea stării de urgență, au fost puse în așteptare 3.600 de persoane care au dorit să obțină permisul de conducere. Suntem ferm convinși că nu vom întâmpina probleme, iar oamenii vor vedea că activitatea este bine structurată, eficientă și ia în considerare sănătatea tuturor celor implicați”, a declarat comisar-șef Liviu-Ionuț VÎRȘĂ, șeful SPCRPCÎV Constanța.

Activitățile de lucru cu publicul la ghișeu se vor desfășura EXCLUSIV pe baza unei programări online, realizată prin platforma disponibilă pe www.drpciv.ro.

D.B.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
La datorie.
0
2
Am o intrebare. Trebuia sa dau examenul la sala dar din cauza pandemiei nu am reusit si dosarul de la scoala a expirat in mai. Ce trebuie sa fac?
0
0
Cu atestatele transport marfa cand se reia examenele
3
0
Toata ziua pe logan.
1
2
Organizare deficitara.La intrare nu sunt dezinfectanti.Amabilitate absenta.
0
1

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272