rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 3 decembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Numai în 2015 au fost cumpărate abuziv servicii juridice de 250.000 lei

Şefii Portului Constanţa continuă să plătească ilegal avocaţi, deşi raportul Corpului de Control i-a dat deja pe mâna DNA

Valeriu Ionescu, directorul general al APC

Portul Constanţa continuă să cumpere servicii juridice de la case de avocatură fără aprobarea acţionarului majoritar, deşi acest lucru reprezintă infracţiune care ţine de competenţa DNA, după cum au stabilit inspectorii Corpului de Control în primăvara acestui an. Teoretic, Ministerul Transporturilor ar fi trebuit să sesizeze deja DNA, aşa cum se întâmplă în astfel de cazuri, situaţie în care abuzul în serviciu înfăptuit de şefii Portului Constanţa capătă aspect de formă calificată şi continuată.

Potrivit datelor oficiale, numai în 2015, în intervalul ianuarie- august, au fost efectuate plăţi în valoare totală de 247.825,44 lei către trei case de avocatură din Bucureşti. O parte din acestea s-au făcut inclusiv după apariţia, în iunie 2015, a raportului Corpului de Control care le considera ilegale, de unde putem vedea respectul pe care şefii Portului Constanţa îl poartă fraierilor din conducerea Ministerului Transporturilor.

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (CN APMC) a plătit în 2015 aproape 250.000 lei, echivalentul a circa 55.000 de euro, către trei firme de avocatură: SCPA Ceparu şi Irimia, SCPA Frunză şi Asociaţii şi Societatea Civilă de Avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP). Cele mai multe plăţi, 15 la număr, au fost făcute către Ceparu şi Irimia, ultima, în valoare de 10.929,1 lei, fiind facturată pe 03.08.2015 şi reprezentând contravaloarea serviciilor de asistenţă juridică prestate în luna iulie. În total, societatea de avocatură Ceparu şi Irimia a primit de la APC, în intervalul ianuarie- august 2015, suma de 89.994,14 lei.

Cei mai mulţi bani i-au primit însă cei de la Frunză şi Asociaţii, care au încasat, în intervalul februarie- iulie 2015 patru tranşe în valoare totală de 127.329,9 lei, de asemenea, pentru asistenţă juridică. În fine, avocaţii de la NNDKP au încasat de la APC, în ianuarie- februarie 2015, suma de 30.501,4 lei. De remarcat faptul că, la NNDKP, unul din asociaţi, Ana Diculescu Şova, este mama fostului ministru al Transporturilor Dan Şova, iar firma primea bani de la port inclusiv în perioada în care acesta ocupa demnitatea menţionată.

În raportul Corpului de Control al Ministerului Transporturilor, din iunie 2015, se aminteau doar serviciile prestate de Ceparu şi Irimia, dar situaţia acestora este trasă la indigo cu a celorlalte două societăţi de avocatură. Inspectorii Corpului de Control făceau referire la contractul încheiat în noiembrie 2013 cu avocaţii de la Ceparu & Irimia pentru o perioadă de 6 luni, prelungit apoi la 12 luni şi ulterior la 18 luni, cu un onorariu de 2.000 de euro pe lună, fără alte cheltuieli de transport, hrană, cazare etc.

Inspectorii MT au descoperit că toate contractele în discuţie au fost în totalitatea lor ilegale, asumate exclusiv prin voinţa directorilor şi administratorilor, fără aprobarea acţionarului majoritar, Ministerul Transporturilor. Actele au fost încheiate fără ca în prelabil să fie solicitată şi obţinută aprobarea conducerii MT şi fără ca reprezentanţii Ministerului în AGA să fie mandaţi să aprobe achiziţia de servicii juridice.

În plus, potrivit aceleiași OUG 26/2012, companiile naționale si societățile comerciale cu capital de stat, care au în structura organizatorică departament juridic – CNAPMC are un serviciu juridic cu 5 oameni -, nu pot să achiziționeze servicii juridice de consultanță. Culmea tupeului este că unul din motivele pentru care şefii Portului Constanţa au angajat, pe blat, avocaţii de 2.000 de euro pe lună a fost acela de a da în judecată ministerul, adică propriul angajator, din banii acestuia. Conform inspectorilor, directorii şi administratorii din port au contestat în instanţă tocmai concluziile unui alt raport al Corpului de Control al MT, din iunie 2013, care evidenţia, de asemenea, ilegalităţile şi abuzurile comise de şefii companiei portuare.

Şefii portului cer acuma voie de la minister pentru contractele pe care le-au încheiat de capul lor încă din 2013

Prejudiciul adus portului prin plăţile ilegale către Ceparu şi Irimia se ridica la 190.871 lei, până la data de 12.05.2015, se arăta în raportul Corpului de Control, dar şefii companiei au continuat, nestingheriţi, să facă astfel de plăţi ilegale şi după acea dată. Corpul de Control al Ministerului recomanda și sesizarea ANRMAP în acest caz și atrăgea atenția asupra indiciilor de săvârșire a infracțiunii de abuz în serviciu. Iar potrivit prevederilor OUG 43/2002 privind activitatea DNA, aceste fapte încadrabile în legea 78/2000 sunt de competența DNA, concluzionează raportul.

În tot acest scandal, în care conducerea MT cheamă DNA-ul în port, Consiliul de Administraţie a convocat Adunarea Generală a Acţionarilor pentru data de 3 septembrie, primul punct de pe convocator fiind, ce ironic, „informare privind acţiunile întreprinse în legătură cu rapoartele întocmite de Corpul de Control al MT, rapoarte înregistrate cu nr. 651/2015 şi 22539/2015”.

La fel de ironice sunt şi prevederile de la punctele doi şi trei ale convocatorului: „aprobarea achiziţionării unor servicii juridice de consultanţă, asistenţă şi/sau reprezentare pentru susţinerea dosarului nr. 59189/3/2010 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti- Secţia de Contencios Administrativ”, respectiv „aprobarea achiziţionării unor servicii juridice de consultanţă şi asistenţă pentru gestionarea modalităţii de aplicare a dispoziţiilor a prevederilor OMT nr. 1286/2012 asupra unor operatori portuari şi pentru formularea unor acţiuni în instanţă în vederea obligării acestora la încheierea contractelor specifice”.

Cu alte cuvinte, şefii APC cer acum voie ministerului să încheie contracte pe care ei le-au parafat deja, de capul lor, încă din 2013 şi pentru care au cheltuit, abuziv, sute de mii de lei. Reamintim că APC este condus de un Consiliu de Administraţie alcătuit din Lucian Băluţ (preşedinte demisionar), Viorel Ion Olea, Valeriu Nicolae Ionescu, Adrian Cighi, Flavia Cristina Teodosiu, Marcela Mariana Frigioiu şi Tudor Baltă. Directorul general al companiei portuare de stat este Valeriu Nicolae Ionescu, în timp ce postul de director general adjunct este ocupat de Decebal Şerban.

Cristian ANTON

miercuri, 2 septembrie 2015457
SKINMED CLINIC, Centrul de Excelență Dermatologie București
GANDUL.RO
Scumpiri URIAȘE pentru români! A fost făcut anunțul oficial: Majorări de 80%
Comentarii
mai mult...Replica
2 dec 21:30ReplicaVan Damme, mesaj pentru toți românii de 1 Decembrie: 'Nu aș fi unde sunt astăzi fără voi!' VIDEO

Actorul Jean-Claude Van Damme surprinde din nou România, cu un mesaj de 1 Decembrie. Starul a făcut o filmare în timp...5307

3 dec 18:57ReplicaSCANDAL la Târgul de Crăciun! Mai multe persoane care nu aveau CERTIFICAT verde au FORȚAT intrarea1241
3 dec 16:47ReplicaALERTĂ în Constanța: A ARS un SERVICE AUTO3194
3 dec 15:07ReplicaMEDIC de la Spitalul MEDGIDIA, DECORAT de IOHANNIS!

Kenan Mustafa, un medic tânăr, de origine tătară, de la Spitalul Municipal Medgidia, secția A.T.I., a fost decorat...1787

3 dec 13:04ReplicaAccident MORTAL pe DN22 (E87): Iată cine este TÂNĂRUL DECEDAT5186
3 dec 12:05ReplicaAPEL DISPERAT! O ADOLESCENTĂ are NEVOIE de AJUTOR2359
3 dec 00:27ReplicaHOȚII de BUZUNARE au făcut și ei `PARADĂ` de 1 Decembrie!

Parada de 1 Decembrie, de la Constanța, a fost un prilej de sărbătoare și pentru hoți. Dovadă sunt constănțenii...1901

3 dec 23:40ReplicaRomânii din DIASPORA au sărbătorit ZIUA NAȚIONALĂ cu MANELE! VIDEO1364
3 dec 00:21ReplicaSCANDAL la TÂRGUL de CRĂCIUN din Constanța pe motiv de Certificat VERDE!5137
3 dec 00:03ReplicaO TÂNĂRĂ a murit CARBONIZATĂ după un ACCIDENT RUTIER înfiorător

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Slobozia au fost solicitați, joi, 2 decembrie a.c., în jurul orei 21.30,...3040

3 dec 00:16ReplicaMembrii GRUPĂRII de TRAFIC de MINORI de la Cernavodă, cunoscuți și pentru FURTURI MĂRUNTE2539
3 dec 22:57ReplicaTEROAREA s-a REINSTALAT pe strada Justiției din Constanța!4322
Vremea
7.9°7.1° - 7.9° vineri, 3 decembrie 2021
ConstanțaUmiditate: 78%
Vânt: 7.7 m/s
Presiune: 1011 milibari

Loto
6/49121731292748
5/4018373640326
joker3111171626
Horoscop
mai mult...SPSportRT
3 dec 00:00SportCristiano Ronaldo, încă o bornă impresionantă. Portughezul a înscris în derby-ul Manchester United - Arsenal

Cristiano Ronaldo a înscris două goluri pentru Manchester United în derby-ul de pe teren propriu cu Arsenal Londra,...364

3 dec 00:00SportCM Handbal (f): Brazilia, victorie în fața Croației - Rezultatele înregistrate joi

Germania, Ungaria (Grupa F), Coreea de Sud, Danemarca (F), Brazilia, Japonia (G) și Austria (H) au obținut victorii,...303

3 dec 00:00SportFotbal: Universitatea Craiova s-a calificat în semifinalele Cupei României

Universitatea Craiova s-a calificat în semifinalele Cupei României la fotbal după ce a învins formaţia de liga a...248

3 dec 23:27SportSpania a învins Argentina la scor în primul meci al Campionatului Mondial de handbal feminin

Spania s-a impus, miercuri, cu scorul de 29-13, în fața Argentinei, în primul meci al Campionatului Mondial de...333

Local
3 dec 23:44LocalACCIDENT RUTIER în localitatea Lumina

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați, joi, 2 decembrie a.c., să intervină în localitatea Lumina, la...553

3 dec 12:04LocalPreotul TĂNĂSESCU zice că e INUTIL certificatul VERDE în BISERICĂ!

Premierul Nicolae Ciucă, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi șeful DSU, Raed Arafat, au discutat, joi, cu...665

3 dec 00:02LocalMUZEUL de ARTĂ POPULARĂ, în cărți pentru RESTAURARE

235

3 dec 23:43LocalCoronavirus la Constanța: 1.336 de persoane, în carantină, și 991, izolate la domiciliu

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 68.578 de persoane...234

3 dec 23:43LocalCOVID-19: 43 de NOI CAZURI de INFECTARE, la Constanța. INCIDENȚA pe MUNICIPIU a ajuns 1,96

Până joi, 2 decembrie a.c., pe teritoriul României au fost înregistrate 1.781.957 de cazuri de infectare cu noul...670

3 dec 23:44LocalÎncă 5 DECESE la Constanţa din cauza COVID-19

Până joi, 2 decembrie a.c., 56.684 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la nivel...609

3 dec 14:56LocalPATROANA de la SMARALD LAKE RESIDENCE își face și ea un BLOC cu 3 etaje la Universitate

Geta Gropoșilă de la Smarald Lake Residence SRL continuă să investească în municipiul Constanța. Mai nou,...1133

3 dec 16:47LocalO persoană a fost ARESTATĂ pentru TRAFIC de ECSTASY!

O acțiune de amploare a avut loc la Constanța în urmă cu circa o săptămână, atunci când au avut loc...1229

3 dec 23:44LocalBEȚI la VOLAN, prinși pe străzile din CONSTANȚA

1318

Politică
3 dec 00:04PoliticăKelemen Hunor: În Biserică nu se va intra cu certificat verde

Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat joi că nu se pune problema în Guvern să se condiționeze intrarea în...317

3 dec 00:00PoliticăAurescu susţine creşterea capacităţii OSCE de a gestiona situaţia de securitate din regiunea Mării Negre

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a susţinut, joi, în prima zi a reuniunilor Consiliului Ministerial al...153

3 dec 21:00PoliticăDeputat USR: Un condamnat penal va controla întreg fluxul de documente al Guvernului

315

3 dec 00:03PoliticăIon Iliescu poate fi ANCHETAT pentru MINERIADA din iunie 1990

Fostul președintele Ion Iliescu poate fi anchetat penal de procurori în ceea ce privește mineriada din 13-15 iunie, a...328

3 dec 00:04PoliticăClaudiu Nasui îl atacă pe Ciolacu pe tema impozitării salariilor: 'Îți ia cu o mână și îți dă cu alta'

Fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui (USR), îl contrazice pe liderul social-democrat Marcel Ciolacu după ce...415

3 dec 00:05PoliticăBeatrice Mahler, despre vaccinarea obligatorie: O măsură care trebuie decisă la nivel politic

396

Interviuri
13 noi 00:11InterviuriMihai LUPU: RAJA nu poate fi preluată de PSD! Video

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a fost prezent în studioul Replica, vineri, 12 noiembrie....3221

23 noi 19:11InterviuriDELICOTI vrea să TRANSFORME comuna Poarta Albă în oraș! VIDEO

Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost în studioul Replica, luni, 22 noiembrie. În cadrul interviului au...1866

26 noi 00:17InterviuriCaragheorghe, USR: Primarul MINTE; noi ne-am întâlnit cu oamenii din PENINSULĂ! Video

1512

10 noi 00:12InterviuriIonuț RUSU: De sărbători, Constanța va avea ILUMINAT FESTIV de poveste! Video

Viceprimarul Constanței, Ionuț Rusu, a fost prezent în studioul Replica, marți, 9 noiembrie. În cadrul interviului...4951

26 noi 00:14InterviuriCristian Cîrjaliu: Am PIERDUT un an DEGEABA din cauza consilierilor USR! Video

Cristian Maricel Cârjaliu a fost prezent în studioul Replica de Constanța, joi 25 noiembrie, pentru a răspunde, în...2387

27 noi 00:08InterviuriDr. CEALERA: NU avem CAZURI grave la persoane VACCINATE! VIDEO

Medicul Ionuț Cealera, managerul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, a fost prezent, vineri, 26 noiembrie,...2428

6 noi 00:10InterviuriSENATORUL USR Remus NEGOI: Sunt ZVONURI că vicele USR, al CJ, ar putea fi schimbat

Economia românească este pe perfuzii, sistemul sanitar este în comă, în educație este haos, însă niciunul dintre...1791

28 oct 00:08InterviuriCICU, de la GARDA de COASTĂ: Au fost depistate 22 de MAȘINI de LUX FURATE sau folosite la INFRACȚIUNI

Cristian Cicu, directorul Gărzii de Coastă, a fost prezent în studioul Replica, miercuri, 27 octombrie. În cadrul...3565

27 oct 00:10InterviuriPrim PROCURORUL TELICEANU: Stelian Ion a avut intenții bune, dar NU și PUTERE. Video

3239

Monden
3 dec 00:00MondenGestul impresionant pe care l-a făcut Nicole Kidman la 17 ani. Voia să-şi ajute mama diagnosticată cu cancer

Este una dintre cele mai sufletiste actriţe de la Hollywood şi ceea ce a făcut ea în adolescenţă nu este decât o...241

3 dec 00:00MondenExperienţa de stripper a lui Channing Tatum transpusă de Steven Soderbergh în filmul 'Magic Mike'

Actorul Channing Tatum colaborează din nou cu regizorul Steven Soderbergh pentru un film „Magic Mike”, inspirat de...206

3 dec 00:00MondenMuzica lui Bad Bunny a fost cea mai accesată anul acesta pe Spotify

153

3 dec 00:00MondenAdele va susţine concerte la Caesar's Palace din Las Vegas în 2022

Cântăreaţa britanică Adele a anunţat marţi că va fi protagonista unor show-uri care vor avea loc la Caesar's...168

3 dec 00:00MondenCalendarul Pirelli 2022, realizat de Bryan Adams. Iată cele mai senzuale imagini

Calendarul Pirelli 2022, prezentat sub forma unei cutii de viniluri, poartă numele „On the Road”. Fotografiile sunt...352

3 dec 00:00MondenKylie Minogue s-a îmbogăţit în pandemie. Câți bani a strâns artista în conturi

Kylie Minogue în vârstă de 53 de ani se pricepe de minune la afaceri. După ce a petrecut nu mai puţin de nouă luni...233

3 dec 00:00MondenBritish Fashion Awards l-a omagiat pe designerul Virgil Abloh

Ceremonia anuală de decernare a premiilor British Fashion Council (BFC), desfăşurată luni la Londra, a recompensat...161

3 dec 00:00Monden'Berlin', un serial derivat din 'La casa de papel', va fi lansat în 2023

"Berlin" este numele serialului derivat (spin-off) din "La casa de papel", au anunţat creatorii celebrului serial...176

3 dec 21:15MondenCum ar fi ajuns gloanțe reale în pistolul cu care Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins

1019

Mapamond
3 dec 00:00MapamondCoronavirus: Insuficienţa vaccinării şi a depistării reprezintă un "cocktail toxic", susţine şeful OMS

Lumea se confruntă cu un "cocktail toxic" din cauza insuficienţei acoperirii vaccinale împotriva COVID-19 şi a...156

3 dec 21:14MapamondVladimir Putin vrea să negocieze oprirea extinderii militare NATO spre granițele Rusiei

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a propus miercuri NATO să înceapă negocieri pentru a împiedica Alianţa...474

3 dec 21:14MapamondGrecia impune AMENZI LUNARE persoanelor peste 60 de ani care REFUZĂ vaccinarea

421

3 dec 21:14MapamondȘefa Comisiei Europene cere VACCINAREA OBLIGATORIE în România și țările UE

Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a declarat miercuri că trebuie să avem o dezbatere despre...733

3 dec 01:25MapamondExplozie puternică produsă lângă cea mai aglomerată gară din München

O veche bombă de aviaţie a explodat miercuri în apropierea celei mai aglomerate gări din orașul german München, a...418

3 dec 21:14MapamondPapa Francisc cere tratamente medicale juste şi eficiente pentru bolnavii de SIDA

272

Sănătate
3 dec 01:03SănătateVaccinul produs de Pfizer în doze pentru copii va fi disponibil din 13 decembrie

Uniunea Europeană va dispune de vaccinuri anti-Covid adaptate pentru copii, produse de Pfizer - BioNTech, începând...243

3 dec 01:02SănătatePrimele semne arată că vaccinurile ne protejează și de varianta Omicron

Există semne că persoanele vaccinate complet împotriva Covid-19 sunt protejate inclusiv în fața variantei Omicron,...388

3 dec 01:01SănătatePfizer solicită autorizarea pentru rapelul vaccinului la adolescenții de 16-17 ani

286

3 dec 01:01SănătatePersoanele vaccinate complet şi cu rapel ar putea fi protejate în faţa variantei Omicron

Ministrul israelian al Sănătăţii, Nitzan Horowitz, a sugerat că persoanele vaccinate complet împotriva Covid, şi...422

3 dec 01:00SănătateCoronavirus: OMS recomandă persoanelor de peste 60 de ani şi celor vulnerabile să nu călătorească

Persoanele expuse riscului de infectare cu coronavirus, între care cele peste 60 de ani, ar trebui să evite...402

3 dec 01:00SănătateOMS: Interdicţiile generale de călătorie nu vor împiedica răspândirea Omicron

293

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT