Şeful OMS spune că toate ipotezele privind originea coronavirusului merită studiate mai atent
Şeful OMS spune că toate ipotezele privind originea coronavirusului merită studiate mai atent
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestŞeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat luni că toate ipotezele avansate în raportul privind originile COVID-19 merită analizate mai în profunzime, într-o primă reacţie la acest document din care AFP a obţinut o copie, relatează AFP, citată de Agerpres.
Tedros Adhanom Ghebreyesus
"Toate ipotezele sunt pe masă şi merită analize suplimentare şi mai complexe decât am văzut până acum", a spus directorul OMS la Geneva, în timpul unei conferinţe de presă comune cu ministrul german al cooperării, Gerd Müller.
El a precizat că documentul, care favorizează ipoteza unei transmiteri printr-un animal intermediar între liliac şi om şi care consideră "extrem de improbabilă" pista unei scăpări dintr-un laborator, va fi făcut public marţi.
Această ultimă ipoteză, conform căreia virusul a scăpat dintr-un laborator din Wuhan, oraşul din China de unde a pornit pandemia, a fost apărată de fosta administraţie americană a lui Donald Trump, iar duminică, într-un interviu pentru CNN, de fostul şef al principalei agenţii de sănătate publică din SUA.
În schimb, cei 17 experţi internaţionali mandataţi de OMS şi cei 17 colegi ai lor chinezi consideră că acest scenariu este "extrem de improbabil", în timp ce ipoteza unei transmiteri printr-un animal intermediar este calificată drept "probabilă sau foarte probabilă".
Echipa de cercetători evocă de asemenea ca posibilă o transmitere directă de la liliac la om, precum şi prin carne congelată.
Raportul a fost înaintat duminică statelor membre ale OMS, ai cărei experţi în sănătate publică vor fi informaţi în avans marţi, a explicat şeful OMS.
Raportul va fi făcut apoi public şi va fi urmat de o conferinţă de presă a autorilor.
"Vom citi raportul şi îl vom dezbate, vom analiza şi vom discuta etapele viitoare cu ţările membre", a subliniat Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
9.6° Constanța 














