Sefului de institutie ii mai lipseste doar tichia

Cocoţat pe un fotoliu înalt, zice el, şeful de instituţie se crede, dintr-o dată, şi deştept. Aşa că purcede la dezvăluirea deşteptăciunii sale, o adevărată revelaţie, nu glumă, o trâmbiţează lumii, dă din coate, explică, arată, exemplifică - face mare scandal - ca să-şi asigure expunerea mediatică. A reuşit, sărmanul! Are bani, are funcţie înaltă, are apariţii în presă, prin urmare e un om... realizat! Pe margine, cârcotaşii îşi dau coate, îi vânează greşelile de exprimare ori de conţinut şi-l lasă să delireze mai departe, să povestească, săs e agite, să se facă de toată jena. Din când în când, un suflet sensibil, îi mai atrage atenţia că a cam "zbârcit-o" cu ultima declaraţie, dar nu-i problemă, şeful de instituţie o redresează rapid: de vină sunt ceilalţi, care nu au fost în stare să îi dea la îndemână informaţiile corecte. Prin urmare, câinii latră, ursul merge... De fapt, comparaţia cu ursul nu e tocmai potrivită, căci ursul e un animal impunător, în timp ce şeful de instituţie (persoanele de fapt pe care le recunoaşteţi din descriere) seamănă cu o lighioană nedorită a "pădurii" de promovaţi în posturi fără a avea calităţile necesare. Există păreri împărţite despre promovarea acestor "valori" în presă: ba că îi dăm nas şefului de instituţie şi îl facem popular, ceea ce e greşit, ba că o facem cu rea-voinţă, să vadă tot poporul cât de tare se poate face de râs un asemenea individ. Parcă-parcă ar fi corecte ambele opinii, nu mă pot decide să aleg una; dar, până la urmă, de ce să ne privăm de atâta distracţie câtă poate oferi un individ la costum, care debitează ce i-au suflat unii şi alţii, dar care, culmea, niciodată nu va reda corect ce a aflat?! Tichie îi mai trebuie şefului de instituţie că, în rest, repet, el are pe toate: bani, funcţie etc., acum îi mai lipseşte doar să se lăcomească la şi mai mult, eventual să ţintească la funcţii mai înalte, iar partidul să-i şi dea (Doamne fereşte!), sau să îl prindă procurorii în flagrant!