Senatorul Moga și-a prezentat raportul de activitate și a vorbit despre Spitalul Regional Militar!
Senatorul Moga și-a prezentat raportul de activitate și a vorbit despre Spitalul Regional Militar!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSenatorul Nicolae Moga și-a prezentat vineri, 21 decembrie, raportul de activitate, în cadrul unei conferințe de presă. Parlamentarul a declarat că, de la începutul mandatului, a avut destule realizări, dar și nerealizări.
"Am promis la începutul mandatului că, în al treilea mandat, mă voi preocupa de proiecte majore pentru județul Constanța. Au fost proiecte realizate, altele sunt în curs iar unele nu s-au realizat, nu a mai depins de mine. Unii n-au vrut să fie realizate, alții n-au putut din lipsă de fonduri" a spus Moga. Acesta regretă cel mai mult proiectul Spitalului Regional, însă a vorbit la conferință despre construirea unui spital militar regional în județul Constanța. "Am discutat cu colegii mei, și politic, inclusiv cu premierul, dar ca să evit lupta politică, mi-am asumat singur acest proiect. Este vorba despre construirea unui Spital Militar Regional la Constanța. Șase ani m-am chinuit să realizez proiectulș privind Spitalul Regional, nu s-a putut. Poate o să se realizeze. Vă asigur că încerc ca această propunere legislativă privind înnființarea spitalului militar regional să devină lege până-n vară", a mai spus Moga. "Numele de Mihail Kogălnicranu e mai mult decât reprezentativ pentru acest proiect. Din moment ce devine lege, de restul lucrurilor se va ocupa MAPN. Nu mai stau cu frică că nu sunt fonduri. Îmi doresc să se facă în Constanța. L-am gândit cu minim 500 de paturi", a mai spus senatorul. Spitalul va deservi pacienți din zona Dobrogei și de sud a țării.
Nicolae Moga a mai anunțat că proiectul privind transformarea orașului Băneasa în comună a trecut la Camera decizională, respectiv Senat. Urmează sa ajungă la președinte și sa fie promulgat. Un alt proiect la care a lucrat Moga este transformarea Universității Ovidius în Universitatea multinațională Culturală, însă nu a fost posibil acest proiect, din varii motive, așa că s-a gândit la o altă propunere legislativă pe educație. "A rămas ca universitatea Ovidius să rămână cu aceasta titulatură și să facem la Constanța un mare Centru de Excelență Internațional Multicultural. În februarie urmează să dăm hotărârea de Guvern pentru înființarea acesrui centru", a anunțat senatorul.
Pe partea de investiții, alimentarea cu gaz este un proiect mare care a prins contur.
"Cu gazul din Marea Neagră nu e glumă. Atâta timp cât vom avea gaz în plus, România capătă independență energetică. Consumul cel mai mare în județul Constanța e în zona litoralului. De la Midia vrem să facem un inel de legătură cu Pecineaga, Techirghiol, apoi Ovidiu. Din conductele astea legăm ce comune sunt în jurul lor. Dar trebuie făcută documentația, ne trebuie bani, specialiști. Așa că s-a convenit ca, acolo unde e proiectată conducta, să se facă asociații de dezvoltare intercomunitare", a spus Moga.
Mirela PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News