REPLICA ONLINE CONSTANTA

11° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
11° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Serghei Lavrov: Ruptura dintre Rusia şi UE a început odată cu Euromaidanul de la Kiev

Serghei Lavrov: Ruptura dintre Rusia şi UE a început odată cu Euromaidanul de la Kiev

Replica API 16 februarie 2021 | 00:00 1022

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a susţinut luni că ruptura dintre Rusia şi Uniunea Europeană a început cu mulţi ani în urmă, mai precis odată cu revoluţia din Ucraina în urma căreia a fost înlăturat de la putere preşedintele Viktor Ianukovici, ruptură amplificată apoi în opinia sa de sistarea de către UE a mecanismelor de cooperare cu Rusia, astfel că în prezent aceasta va încerca să dezvolte relaţiile cu statele europene în mod bilateral.

Serghei Lavrov

''Oricine se interesează, chiar şi numai puţin, despre situaţia în Europa ştie că această ruptură s-a produs deja de mulţi ani. Relaţiile le rupe în mod consecvent UE'', a declarat Lavrov la Sankt Petersburg, în timpul unei conferinţe de presă comune cu omologul său finlandez Pekka Haavisto, potrivit agenţiei EFE, citată de Agerpres.

Încercând să clarifice declaraţiile sale de vinerea trecută despre o posibilă ''ruptură'' în relaţiile dintre Rusia şi UE dacă aceasta din urmă va sancţiona Moscova în urma încarcerării opozantului Aleksei Navalnîi, ministrul rus de externe a spus că momentul cheie în care UE şi-a demonstrat ''neputinţa'' a fost ''lovitura de stat'' din februarie 2014 de la Kiev.

''Eu consider că exact atunci a avut loc o autentică umilire a Uniunii Europene'', a susţinut Lavrov despre revoluţia cunoscută ca ''Euromaidan'', el acuzând UE că a stat cu braţele încrucişate în faţa atacurilor la care au fost fost supuşi locuitorii Crimeii şi ai Donbasului din partea noii puteri de la Kiev.

Lavrov a acuzat de asemenea Bruxellesul că a renunţat în ultimii ani la toate ''mecanismele'' de cooperare dintre cele două părţi, inclusiv la summiturile care se desfăşurau de două ori pe an şi la întâlnirile anuale dintre guvernul rus şi comisarii europeni. ''Avem deja şapte ani fără aceste mecanisme. Cadrul relaţiilor a fost distrus conştient la iniţiativa UE'', a mai spus el, constatând faptul că în prezent contactele dintre Moscova şi Bruxelles sunt la un nivel minim şi se limitează la chestiuni precum soluţionarea conflictului sirian sau programul nuclear iranian.

Prin urmare, Moscova este obligată ''să fie pregătită pentru orice evoluţie a evenimentelor'' în relaţia cu UE, a indicat şeful diplomaţiei ruse, subliniind însă că Rusia ''nu are nicio problemă'' în relaţiile cu majoritatea ţărilor europene.

''Nu trebuie să confundăm UE cu Europa. Noi nu plecăm din Europa. În Europa avem mulţi prieteni, mulţi coreligionari. Vom continua să dezvoltăm cu ei relaţii reciproc avantajoase'', a spus în continuare ministrul rus.

Vorbind despre sancţiunile comunitare şi efectul acestora asupra schimburilor comerciale între Rusia şi statele UE, Lavrov a apreciat că ''viaţa merge mai departe'' şi că relaţiile bilaterale cu fiecare ţară sunt mai presus de situaţia cooperării cu UE în ansamblu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ruptura s-a produs cand a inceput ucigasul putin sa omoare oameni !!!
1
1

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212