Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România
Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSfânta Lumină de la Mormântul Sfânt din Ierusalim, adusă de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a ajuns sâmbătă la Bucureşti.
Sursa foto: Agenția de știri Basilica/Facebook
În cursul serii, pe Colina Bucuriei din Capitală, va avea loc procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, scrie Agerpres.
Programul de la Constanța
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat sâmbătă, 23 aprilie, de la ora 8.30, Sfânta Liturghie la capela „Sf. Mucenic Varvar Tâlharul” a Secţiei exterioare Valul lui Traian din cadrul Penitenciarului Constanţa-Poarta Albă și a sfințit pasca ce va fi oferită în ziua Învierii;
În cursul serii va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre pe care o va purta în procesiune din Portul Tomis până la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, unde va fi oferită credincioșilor la ora 23.45, iar de la ora 24.00, va oficia Canonul Învierii, urmat de săvârșirea Sfintei Liturghii.
Duminică, 24 aprilie, în prima zi de Paști, începând cu ora 12.00, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, IPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei, cunoscută sub numele de „a doua Înviere”, în timpul căreia Sfânta Evanghelie va fi citită în 12 limbi de circulație internațională, simbolizare a universalității creștinismului.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
3.5° Constanța 
.jpg_t.jpg)




.jpeg_t.jpeg)








.jpg_t.jpg)