REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.8° Constanța Mar., 10 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7639
6.8° Constanța Marți, 10 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7639
 

Simona Halep a coborât pe locul 9 în clasamentul WTA

Simona Halep a coborât pe locul 9 în clasamentul WTA

Replica API 12 iulie 2021 | 00:00 547

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a coborât şase locuri în clasamentul WTA şi se află acum pe poziţia a noua, după ce nu şi-a putut apăra titlul în turneul de Mare Şlem de la Wimbledon, câştigat de australianca Ashleigh Barty, numărul unu mondial.Simona Halep a coborât pe locul 9 în clasamentul WTA

În schimb, Gabriela Ruse, care a cucerit duminică primul său trofeu WTA, în turneul de la Hamburg, a făcut un salt de 65 de locuri în ierarhia tenisului profesionist feminin, în care ocupă locul 133 începând de luni.

Sorana Cîrstea a urcat la rândul ei opt poziţii în clasamentul mondial, până pe locul 37, după ce a ajuns până în turul al treilea la Wimbledon, scrie Agerpres.

În Top 100 WTA se mai află alte trei jucătoare din România: Patricia Ţig - locul 65 (-2), Irina Begu - locul 71 (+8) şi Ana Bogdan - locul 98 (-6).

În urma succesului de la All England Club, unde a cucerit al doilea titlu de Mare Şlem din cariera sa, după cel de la Roland Garros 2019, Ashleigh Barty şi-a consolidat poziţia de lider al clasamentului WTA, distanţându-se la peste 2.000 de puncte de japoneza Naomi Osaka, ocupanta locului secund, care nu a fost prezentă anul acesta la Wimbledon, în timp ce pe poziţia a treia a urcat belarusa Arina Sabalenka, semifinalistă la turneul pe iarbă londonez.

La dublu, cele mai bine clasate jucătoare din ţara noastră sunt Raluca Olaru (40), Monica Niculescu (57) şi Irina Begu (72), ierarhia fiind dominată de belgianca Elise Mertens, care a urcat pe primul loc după victoria de la Wimbledon, obţinută alături de taiwaneza Su-Wei Hsieh (locul 4), scrie digi24.ro

Clasamentul WTA la simplu, după turneul de la Wimbledon:

1 (1) Ashleigh Barty (Australia) 9.635 puncte

2 (2) Naomi Osaka (Japonia) 7.336

3 (3) Arina Sabalenka (Belarus) 6.965

4 (6) Sofia Kenin (SUA) 5.640

5 (7) Bianca Andreescu (Canada) 5.331

6 (5) Elina Svitolina (Ucraina) 5.125

7 (13) Karolina Pliskova (Cehia) 4.975

8 (9) Iga Swiatek (Polonia) 4.695

9 (3) Simona Halep (România) 4.330

10 (12) Garbine Muguruza (Spania) 4.165

...

37 (45) Sorana Cîrstea 1.734

65 (63) Patricia Ţig 1.284

71 (79) Irina Begu 1.154

98 (92) Ana Bogdan 850

119 (112) Irina Bara 701

133 (198) Gabriela Ruse 613

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.
vacc i se trage.
0
0
Felicitari iruc! Ai o contributie majora.
1
0
sa faca pwtza din ea ....nu mai are chef
1
0
spre coada clasamentului unde ii este locul!!!!
3
0
Pana la nivelul Marii Moarte.. Ahtiata dupa bani..
6
0