Simona Halep s-a întâlnit cu Papa Leon al XIV-lea. Fostul lider WTA a fost în vizită la Vatican
Simona Halep s-a întâlnit cu Papa Leon al XIV-lea. Fostul lider WTA a fost în vizită la Vatican
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMoment emoționant pentru Simona Halep. Fostul lider WTA a fost în vizită la Vatican și s-a întâlnit cu Papa Leon al XIV-lea. Pentru fostul număr WTA, întâlnirea a fost una simbolică și plină de semnificație.
Cu aproximativ trei luni în urmă, Simona Halep a anunțat oficial retragerea din tenis. De curând, fosta campioană spunea că se bucură de o perioadă de liniște, dar nu stă departe de sport.
Simona Halep s-a întâlnit cu Papa Leon al XIV-lea
Simona Halep a avut onoarea de a se întâlni cu Papa Leon al XIV-lea, în cadrul unei vizite la Vatican. Emoționată și recunoscătoare, sportiva a împărtășit imagini din acest moment pe rețelele de socializare, alături de un mesaj emoționant.
„Roma, m-ai cucerit complet!!! Un moment care va rămâne pentru totdeauna în inima mea. Mulțumesc tuturor celor care au făcut acest lucru posibil ”, a fost mesajul scris de Simona Halep în descrierea fotografiilor în care apare alături de suveranul pontif.
Așadar, fostul lider mondial WTA a trăit un moment cu adevărat special în cadrul vizitei la Vatican.
Ce a declarat Simona Halep când a anunțat retragerea din tenis
Amintim că Simona Halep a anunţat că se retrage din tenisul profesionist pe data de 4 februarie 2025. Sportiva în vârstă de 33 de ani a lăsat în urmă un palmares impresionant, cu 24 de trofee, dintre care două de grand slam, şi 64 de săptămâni ca lider WTA.
„Simt și tristețe, dar și bucurie. Dar iau această decizie cu sufletul împăcat. Corpul meu nu mai duce atât de mult ca să ajung unde am fost, îmi e foarte greu să ajung acolo și știu ce efort presupune asta. Tocmai de aceea am venit aici la Cluj să joc în fața dumneavoastră și să îmi iau la revedere de la dumneavoastră. Chiar dacă prestația mea nu a fost cea mai bună, mă bucur mult că ați venit. Nu vreau să plâng, am ajuns numărul 1 mondial, am câștigat Grand Slam-uri, tot ce mi-am dorit. Viața merge înainte și după tenis și sper să ne vedem cât mai des posibil. Voi mai veni la tenis, dar ca să fiu competitivă înseamnă mult mai mult și, în momentul acesta, nu se mai poate”, a spus Simona Halep, potrivit spynews.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
20.3° Constanța 












